Piatra Neamţ: 42 de persoane şi-au rupt oasele pe trotuarele acoperite de gheaţă
012 pacienţi au ajuns la spitalul judeţean în ultimele 24 de ore, după ce au alunecat pe gheaţa necurăţată.
Primele persoane care au avut nevoie de îngrijri medicale în urma căzăturilor pe gheaţă au ajuns la Urgenţele spitalului vineri, 3 decembrie. În cele trei zile ale weekendului, 30 de nemţeni au suferit fracturi, luxaţii şi entorse şi au primit îngrijiri din partea medicilor de la Ortopedie.
Pietrenii patinează forţat pe trotuare
„Experienţa din anii trecuţi ne-a arătat că poleiul şi gheaţa de pe străzi şi trotuare sunt foarte periculoase, în special pentru vârstnici", spune medicul Remus Caranfil, şeful Secţiei de Ortopedie din cadrul Spitalului Judeţean.
Încălzirea semnificativă a vremii înregistrată în această dimineaţă va reduce simţitor numărul victimelor, dar medicii se aşteaptă la o avalanşă de accidente pe gheaţă în sezonul rece.