O mamă și trei copii au mâncat, din greșeală, dulciuri care conțineau droguri

0
Publicat:

O mamă și copiii ei au mâncat din greșeală jeleuri care conțineau canabis și au ajuns la spital, în Neamț.

jeleuri 8 21 2008 1 46 34 pm jpeg

Poliția Neamț a deschis un dosar penal și se fac cercetări „cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, după ce o mamă și copiii ei au mâncat jeleuri care conțineau droguri, conform TV Neamț.

O mamă și copiii ei, domiciliați în satul Cotu Vameș, comuna Horia, s-au intoxicat cu jeleuri ce conțineau canabis.  

Dulciurile fuseseră aduse din Irlanda, de o cunoștință, relatează site-ul postului TVM Neamț.

Toți membrii familiei, mama, 37 de ani, și copiii, un băiețel de 10 ani și două adolescente, de 16 și 19 ani, au ajuns la spital, pe 17 iunie, la UPU Roman, conștienți, dar cu tahicardie, grețuri și vărsături.

Minorul a fost transportat, ulterior, la Spitalul «Sf. Maria» Iași, fata de 16 ani a fost dusă  către Secția de Pediatrie a Spitalului Roman, unde a rămas până dimineață pentru a fi supravegheată de cadrele medicale.

Celelalte două paciente au rămas câteva ore în cadrul UPU, pentru supraveghere de specialitate, a precizat Andreea Trifan, purtător de cuvânt al Spitalului Municipal din Roman.

Ulterior, toți pacienții au fost externați, inclusiv băiatul de 10 ani.

Poliția Neamț a deschis un dosar penal și oamenii legii au demarat cercetări „cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă”.

Piatra Neamţ

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite