Mont Blanc, vârful-magnet pentru o nouă expediţie românească

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vedere asupra vârfului Mont Blanc din Alpi
Vedere asupra vârfului Mont Blanc din Alpi

Alpinistul Ionuţ Ştefănescu, va pleca din Piatra Neamţ într-o nouă aventură în Alpi, pe cel mai înalt vârf din Europa de Vest. În expediţia care va dura 10 zile, el vrea să urce două piscuri de peste 4000 de metri altitudine.

Profesorul Ionuţ Ştefănescu (39 de ani), unul din pasionaţii de alpinism din Piatra Neamţ, vrea să se menţină în formă sportivă şi în acest an cu o nouă ascensiune pe cel mai înalt vârf din Europa Occidentală. Cum planul unei expediţii în America de Nord nu a mai putut fi realizat în primăvară, din cauza costurilor mari de deplasare, acesta şi-a propus să urce zilele viitoare în Alpi.

„Duminică, 19 iulie, voi pleca împreună cu cinci colegi într-o expediţie de 10 zile în Alpi, ţintele fiind Grand Paradiso, de 4.061 metri şi Mont Blanc, cel mai înalt vârf, cu 4810 metri. Eu am mai urcat o dată pe Grand Paradiso şi de două ori pe Mont Blanc, ultima dată în 2013, dar am ales să revin cu o ascensiune pentru că astfel de trasee sunt unice. În plus, în ţară, nu ai astfel de înălţimi”, a declarat Ionuţ Ştefănescu.

Zilele de escaladă a vârfurilor sunt 26, 27 şi 28 iulie, cu menţiunea că primul pisc atacat va fi Gran Paradiso. 

„Pentru primul vârf vom urca în formulă de 6, iar pentru Mont Blanc vom fi trei. Ambele vârfuri depind de cum va fi vremea, dacă va fi vremea rea nu se pot face”, a mai spus alpinistul. 

În octombrie 2014, Ionuţ Ştefănescu a reuşit să escaladeze vârful Baruntse din Himalaya, consemnând o premieră românească. Din grupul de şase alpinişti din Piatra Neamţ (5) şi Bacău (1), Ionuţ a fost singurul care a atins piscul de 7162 de metri, chiar în ultima zi a expediţiei.

Cum membrii expediţiei au părăsit Nepalul imediat după încheierea expediţiei, Ministerul Turismului din ţara asiatică i-a trimis alpinistului din Piatra Neamţ actul oficial care marchează performanţa sa, prin intermediul unei românce venită într-o expediţie în Himalaya în primăvara acestui an. 

Pe aceeaşi temă:

Premieră românească în Himalaya, în condiţii dramatice. Un singur alpinist din grup a ajuns pe vârful Baruntse

Şase români, singurii alpinişti din lume care au răzbit în iadul alb din Himalaya şi au cucerit un vârf imposibil

Corespondenţă românească din „iadul alb” de pe Himalaya: „Suntem bine, optimişti"

Şase alpinişti din Neamţ şi Bacău încearcă o nouă premieră în Himalaya

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite