Locuinţe în flăcări în toiul nopţii. Trei gospodării au fost afectate, un bătrân a fost dus la spital
0Un puternic incendiu, care a izbucnit în toiul nopţii, a afectat trei gospodării din oraşul Roznov, Neamţ, iar un bătrân s-a intoxicat cu fum şi a ajuns la spital cu arsuri.
Urmările unui incendiu izbucnit în oraşul Roznov, judeţul Neamţ, sunt catastrofale, arzând imobilele situate în trei gospodării. Solicitarea pentru ajutor a venit prin apel la numărul unic de urgenţă 112, care a fost înregistrat la dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava“ în noaptea de marţi spre miercuri, 24/25 mai 2022, la ora 00.15.
La locul indicat, strada Libertăţii, au fost trimise mai multe echipaje de pompieri militari şi voluntari de la serviciul
din oraş. La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta cu flacără deschisă în interiorul şi la acoperişul a două case şi la anexe gospodăreşti cu posibilitatea propagării la o altă locuinţă din imediata vecinătate.
Persoanele care se aflau în cele două imobile cuprinse de flăcări s-au autoevacuat până la sosirea pompierilor. A fost şi o victimă, proprietarul de 84 de ani al unei locuinţe. Acesta s-a intoxicat cu monoxid de carbon şi a suferit arsuri. După acordarea primului ajutor, a fost transportat la Centrul de Primiri Urgenţe al Spitalului Judeţean Neamţ.
Pompierii au reuşit să evite propagarea flăcărilor la cea de-a treia casă dintr-o gospodărie învecinată. În prima dintre ele au ars acoperişul pe o suprafaţă de 100 de metri pătraţi, bunuri materiale din interiorul locuinţei, o magazie din lemn cu o suprafaţă de aproximativ 20 de metri pătraţi în care se aflau lemne, scule şi diverse unelte de lemn, scule şi unelte, plus o bucătărie de vară.
Jarul căzut dintr-o sobş a provocat dezastrul FOTO ISU Neamţ
„La cea de-a două casă au ars 70 mp din acoperiş, tavanul din trei camere pe o suprafaţă de 40 mp,
două magazii din lemn cu suprafaţa de 30 mp, 15 ml din gardul de lemn şi 400 kg de porumb depozitat într-o magazie. La a treia gospodărie, au ars 2 mp din acoperişul unui adăpost pentru animale şi 10 ml din gard. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost jarul căzut din sistemele de încălzire“, a transmis IS Neamţ.
Cu o zi înainte, pompierii nemţeni au intervenit la alt incendiu, în comuna Pângăraţi, solicitarea fiind făcută în jurul orei 16.00. Flăcările izbucniseră într-o cameră, cu posibilitatea propagării la întreaga locuinţă. A ars o combină frigorifică şi s-au deteriorat 30 de metri pătraţi din tavan şi pereţii din lemn. Incendiul a fost provocat de o lumânare lăsată nesupravegheată.
Vă mai recomandăm să citiţi:
Şoferiţele care contrazic statistica. Urcă băute la volan şi produc accidente ciudate
Abuzuri sexuale de nedescris asupra a doi copii, frate şi soră. Sentinţă record