Istoria unui spital construit de bresle acum un secol și jumătate, dar abandonat de 23 de ani. Este reabilitat cu o sumă imensă

0
Publicat:

Istoria unui spital construit de breslele oraşului acum 150 de ani se rescrie în prezent. Spitalul Precista Mare din Roman este reabilitat cu o sumă imensă, printr-un proiect aprobat de către Compania Naţională de Investiţii. Lucrările au început recent şi ar trebui terminate în trei ani.

Spitalul este acum într-o avansată stare de degradare FOTO Monumentenemț.ro
Spitalul este acum într-o avansată stare de degradare FOTO Monumentenemț.ro

Spitalul Vechi, după cum este cunoscut aşezământul medical de către localnicii din urbea de la malurile Moldovei şi Siretului, a funcţionat neîntrerupt vreme de peste un veac şi jumătate, până în anul 2000, când nu mai îndeplinea condiţiile necesare. În 2003, el a fost retrocedat Arhiepiscopiei Romanului.

Valoarea totală a investiţiei este de 175.646.000 de lei, adică circa 35 de milioane de euro, finanţarea fiind asigurată de la bugetul de stat, prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. Sumele necesare vor fi acordate anual, o mică parte dintre ele revenind Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, din venituri proprii.

Lucrările au început pe 23 ianuarie 2023, vicarul Pimen Costea, responsabil de proiect, declarând că este o zi istorică: „Este ziua în care aşezământul îşi scrie noul început şi sperăm să putem finaliza în termen lucrările acestui imobil, iar funcţiunea pe care o va avea este cea de spital, aşa cum a fost încă de la început“.

Spitalul Vechi din Roman a fost zidit pe locul unei bolniţe, un fel de infirmerie, cel care a avut ideea fiind un preot slujitor la Biserica Precista Mare. El a lăsat pentru acest lucru, prin testament,  5.000 de galbeni. Nu erau de ajuns, astfel că episcopul Veniamin Costache a cerut ajutorul breslelelor din târg, banii strângându-se.

„Spitalul din Roman, al doilea ca vechime din Moldova, îşi are începutul, ca instituţie, în jurul anului 1753, ca un aşezământ de ocrotire socială pus sub egida bisericii. Mai târziu, între anii 1787 – 1789 această «bolniţă» se transformă în spital cu personal calificat numit «Ospiciul săracilor», care funcţiona cu 10 paturi“, se arată pe Monumenteneamţ.ro.

O slujbă a fost oficiată la începerea lucrărilor de reabilitare FOTO Arhiepiscopia Romanului
O slujbă a fost oficiată la începerea lucrărilor de reabilitare FOTO Arhiepiscopia Romanului

Şi aşa se face că, în apropierea Bisericii Precista Mare, se profilează şi acum o construcţie monumentală de acum 150 de ani, a cărei arhitectură impresionează prin stil şi eleganţă. Numai că, monumentul este o ruină. Spitalul a fost administrat de arhiepiscopie, iar la sfârşitul anilor 1920 a fost preluat de stat, ulterior fiind retrocedat.

„Această clădire a fost răstignită de multe ori în istoria sa. Dumnezeu, prin providenţa Sa, ne-a inspirat să o punem din nou în valoare, ca aşezământ spitalicesc în care se va lucra în numele Maicii Domnului şi în numele sfinţilor taumaturgi, care sunt aleşi de Dumnezeu să fie vindecătorii oamenilor prin lucrarea personalului medical“, a declarat IPS Ioachim, arhiepiscopul Romanului.

Piatra Neamţ

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite