Eminescu și Caragiale, în inspecție prin școli. Cum descriau cei doi starea învățământului românesc: „exemplu scandalos de viţii şi dezordine“
0Acum vreo 150 de ani, hazardul a făcut ca două genii ale literaturii, Eminescu şi Caragiale, să ajungă pe tărâmuri nemţene, ei find funcţionari de stat - revizori şcolari. Primul a deţinut funcţia în anii 1875 şi 1876, iar al doilea între 1881 şi 1882.
Despre ei sunt istorii inedite din timpul activității, spunându-se că și-au îndeplinit îndatoririle, din rapoartele înaintate ministerului ieşind la iveală gravele probleme cu care se confrunta şcoala românească de atunci, cu foarte multe lipsuri şi mâhnirea că ceea ce însemna noţiunea de „învăţământ“ era tratată cu indiferenţă de unii dascăli, dar mai ales de autorităţi.
Ca revizor, Caragiale a stat în gazdă la Piatra Neamţ la un băcan (după cum arată profesorul Gheorghe Radu în cartea „Învăţământ, cultură şi personalităţi nemţene în documentele vremii“, citând dintr-o consemnare a primarului Dimitrie Hogea), judeţul nefiindu-i străin, deoarece fusese oaspetele lui Vlahuţă, la domeniile acestuia de la Agapia.
Conştient de importanţa educaţiei, dramaturgul cerea numirea unor persoane calificate din rândul absolvenţilor Şcolii Normale din Iaşi, în locul suplinitorilor. În privinţa programei, recomanda: „Puteţi întrebuinţa orice cărţi aprobate de onor ministru, dând preferinţă acelora pe care din practică le veţi fi găsit mai metodice“.
Scriitorul se deplasa şi în judeţul Suceava, pentru a cunoaşte situaţia şcolilor din această zonă, mergând pe ruta Târgu Neamţ - Fălticeni, constatările nefiind deloc pe placul său. Într-o adresă din din 26 februarie 1882, care a fost înaintată prefectului, ia atitudine în cazul unui învăţător beţiv de la o unitate din Preuţeşti:
„Învăţătorul Gh. Stamatin este căzut într-o stare foarte degradantă, atât fiziceşte, cât şi moraliceşte, din cauza abuzului alcoolic. Umblă toată ziua ameţit, se bate în mijlocul satului cu nevasta ameţită ca şi dânsul şi nu mai dă cu zilele pe la şcoală. Rareori intră în clasă, nu ca să-i înveţe ceva pe copii, ci ca să-i maltrateze şi să-i înjure“.
Mai consemna că rămânerea respectivului ca învăţător în comună, unde în loc de a fi model de bună purtare este un „exemplu scandalos de viţii şi dezordine“, nu mai putea fi tolerată. Şi l-a demis. La fel a procedat la Bălţăteşti, unde învăţătorul era şi diacon, lipsind necontenit de la ore, pentru a fi prezent la biserică.
„O asemenea directoare nici n-ar fi cu putinţă şi nici ar trebui suferită“
Graţie aprecierii pe care o avea de la Titu Maiorescu, ministrul Învăţământului şi Cultelor, Mihail Eminescu este numit revizor şcolar în judeţele Vaslui şi Iaşi, funcţie ce ar echivala cu cea de inspector general şcolar din zilele noastre. Ca atribuţii avea şi sarcina de a inspecta unităţi din judeţul Neamţ.
Poetul a fost numit prin ordin de ministru, la 1 iulie 1875, „dregătoria“ deţinând-o până la data de 4 iunie 1876. Trebuia să verifice aproximativ 150 de şcoli, să facă rapoarte, să pună concluzii, să verifice diverse sesizări anonime, care se purtau şi pe la acele vremuri şi să se ocupe de „Cancelaria revozorului“.
În urma inspecţiilor, Mihai Eminescu nota că lucrurile nu erau nici măcar satisfăcătoare. Frecvenţa era foarte slabă, dascălii trăiau în condiţii mizere, iar administraţiile locale, care trebuiau să se implice, numai asta nu făceau. Foarte multe şcoli erau închise chiar şi 6 luni din cauza lipsei de lemne. De notorietate este ce nota după un control din 26 martie 1876, la Şcoala nr. 1 de fete din Roman.
Raportul trimis ministerului cuprinde date interesante, dar sumbre: „La clasa a II-a cetirea merge binişor, toate celelalte obiecte însă rău. La aritmetică nu sunt sigure în numeraţiune, nici în adunare şi înmulţire. În privinţa gramaticii, copilele ştiu numai unele definiţiuni, nu însă cunoştinţa vie şi concretă a părţilor cuvântului. Trecând astfel rău preparate în clasa a II-a, ele nu au parte o mulţime dematerial din programă“.
Şi critica dur directoarea, deoarece elevii au avut dezavantajul de a cădea pe mâna ei: „Rugându-vă să consideraţi că învăţământul mecanic este cel general în şcoli, devreme ce lipsa de cunoştinţe pedagogice e asemenea generală, sunt de părere că într-o dezvoltare normală a învăţământului pedagogic o asemenea directoare nici n-ar fi cu putinţă şi nici ar trebui suferită“.
Deşi dedicat profesiei sale, Eminescu avea să pătimească din cauza factorului politic. În primăvara lui 1876, i se impută că nu a făcut inspecţii la şcolile din Iaşi, lucru nereal. Apoi, Maiorescu îşi dă demisia, la scurt timp cade guvernul Lascăr Catargiu, iar noul ministru, Gheorghe Chiţu, îl concediază pe revizorul Eminescu.
Se încarcă comentariile...
