Ginel, cumătrul baronului Arsene, primă condamnare într-o evaziune de 16 milioane de euro. Procesul a durat 7 ani

0
Publicat:

Tribunalul Neamţ a pronunţat sentinţele în cazul unul cunoscuţi oameni de afaceri, printre cei condamnaţi, în primă instanţă, fiind şi cumătrul baronului Ionel Arsene, fost şef al Consiliului Județean Neamț.

Ionel Arsene, alături de Gheorghe Vlasie FOTO Arhiva Adevărul
Ionel Arsene, alături de Gheorghe Vlasie FOTO Arhiva Adevărul

Pedepsele, unele drastice, au fost decise vineri, 29 decembrie 2023, după un proces care a durat peste 7 ani, acuzaţia adusă fiind evaziune fiscală. În aprilie 2016, procurorii DIICOT anunţau că prejudiciul în acest caz era de 16.000.000 de euro. La pronunţare, magistraţii au constatat că unele dintre fapte s-au prescris.

În hotărâre a mai fost precizat faptul că inculpaţii au achitat la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală o parte însemnată din prejudiciu. Cele mai mari sentinţe au fost date lui Dan Gheorghe Misăilă - 11 ani şi 10 luni și lui George Trifan - 11 ani şi 6 luni de detenţie. Ionuţ Vlasă a primit 10 ani de închisoare, iar Mihai Stan - 7 ani.

Pe Gheorghe Vlasie, zis „Ginel“, judecătorii l-au condamnat la executarea a 7 ani în regim de penitenciar. Acesta este un influent afacerist nemţean, firmele sale câştigând, de-a lungul timpului, nenumărate contracte cu bani publici. Vlasie este cumătrul fostului baron al Neamţului, Ionel Arsene, ex-şeful CJ, fugit în Italia după condamnarea pentru corupţie, din acest  acest an.

În acest dosar au fost trimişi în judecată alţi şase inculpaţi, dar ei au fost exoneraţi de răspundere penală, judecătorii constatând că infracţiunile săvârşite s-au prescris. Totuşi, ei au de achitat diverse sume de bani, cu titlu de daune. Condamnările hotărâte de magistraţii de la Tribunalului Neamţ nu sunt definitive şi pot fi contestate la Curtea de Apel Bacău.

Pe data de 5 aprilie 2016, procurorii DIICOT au efectuat nu mai puţin de 51 de percheziţii în judeţele Neamţ, Ilfov, Giurgiu, Călăraşi, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Buzău, Vrancea, Prahova, Iaşi, Suceava, Hunedoara, Maramureş şi în București.

Faptele incriminate au avut loc între 1012 şi 2015, când a fost constituit un grup infracţional, la care au aderat ulterior şi alte persoane.

Au fost create scheme pentru obţinerea unor mari beneficii materiale, prin evaziune şi spălarea banilor rezultaţi. Au fost înfiinţate sau preluate, direct sau prin interpuşi, firme care au fost folosite în scopul emiterii către beneficiarii interesaţi a unor facturi fictive, prin care se atesta în mod nereal livrarea unor mărfuri ori prestarea unor servicii de valoare foarte mare.

DIICOT arăta că facturile aveau ca scop diminuarea ilicită a bazei impozabile şi implicit a sumelor datorate bugetului de stat cu titlu de taxe şi impozite, precum şi crearea unei aparente justificări a virării în conturile firmelor folosite a unor sume importante. Ulterior banii au fost ridicaţi în numerar de acuzaţi, prin folosirea unor documente justificative nereale.

„În urma cercetărilor efectuate s-a constatat că membrii grupului infracţional au creat un lanţ de societăţi comerciale care aveau o aparenţă de bonitate (o perioadă de tranzacţii licite de mică anvergură), în timp ce alte societăţi au fost create direct în scopul infracţional arătat. Prejudiciul estimat cauzat bugetului de stat de către membrii grupului este de aproximativ 16.000.000 euro“, transmitea DIICOT.

Piatra Neamţ

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite