Gheorghe Ștefan „Pinalti”, obligat la plata unei sume imense către Primăria Piatra Neamț. Procesul durează de 7 ani

0
Publicat:

Gheorghe Ştefan, fostul primar al municipiului Piatra Neamţ, a pierdut un proces civil, instanţa obligându-l să achite daune de circa 1,8 milioane de euro chiar administraţiei unde a fost şef.

Gheorghe Ștefan, un fost personaj influent în fotbal și politică FOTO Arhiva Adevărul
Gheorghe Ștefan, un fost personaj influent în fotbal și politică FOTO Arhiva Adevărul

Cel căruia i se spune Pinalti din vremurile când făcea „furori“ pe prima scenă fotbalistică din România în calitate de preşedente şi finanţator al clubului Ceahlăul, apelativ cu care era cunoscut şi în mediul politic, el având funcţii de conducere în structura centrală a PDL, a primit o veste proastă în prima zi a lunii aprilie 2024.

Survine unui proces care a durat aproape 7 ani, o sentinţă definitivă fiind propunţată la Curtea de Apel Braşov. În primă instanţă, dosarul a intrat pe rolul Tribunalului Neamţ, fiind înregistrat pe 5 octombrie 2017, la Secţia I Civilă şi Contencios Administrativ, materia litigii de muncă, având ca obiect „pretenţii“, reclamant fiind Primăria Piatra Neamţ.

Soluţia magistraţilor nemţeni de pe 29 octombrie 2021 a fost defavorabilă fostului primar Gheorghe Ştefan, care era obligat să plătească administraţiei locale suma de 10.267.247 de lei (aproximativ 2 milioane de euro), cu titlu de prejudiciu. Pârâtul a contestat decizia şi cauza a ajuns la Curtea de Apel Braşov, Pinalti obţinând o diminuare a daunelor, după cum se arată în hotărâre:

„Admite apelul formulat de către pârâtul Ştefan Gheorghe împotriva sentinţei civile (...) pronunţate de Tribunalul Neamţ. Schimbă în parte sentinţa apelată în sensul că obligă pârâtul Ştefan Gheorghe la plata către reclamantul Municipiul Piatra Neamţ a sumei de 8.899.687,15? lei, cu titlu de prejudiciu. Menţine, în rest, sentinţa apelată. Definitivă. Pronunţată astăzi, 01.04.2024“.

Procesul care i-a fost intentat fostului edil survine unor controale ale Curţii de Conturi la Primăria Piatra Neamţ, verificările arătând că administraţia, între anii 2009 şi 2015, ar fi fost prejudiciată în derularea unor contracte şi s-a recomandat recuperarea acestora. Acest lucru nu s-a petrecut, iar judecătorii au considerat că fostul primar nu a luat măsuri în acest sens.

În dosar, administraţia solicitase 17 milioane de lei. Ştefan, care are 70 de ani,  a mai fost obligat să achite mari prejudicii. Pinalti a intrat în vizorul DNA din 2014, în celebrul caz „Microsoft“ primind 6 ani de închisoare şi fiindu-i confiscaţi 3,99 milioane de euro.

A mai fost şi speţa „Bani pentru partid“ (3 ani de detenţie şi 1,65 milioane de euro confiscaţi. În total, au fost opt dosare pe numele fostului edil, în două dintre ele fiind achitat.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite