FOTO Maşina de spălat seculară, folosită şi acum. Mostră arhaică de inteligenţă şi inventivitate populară
0
Inventivitatea ţăranului român e proverbială, iar tehnicile populare, vechi de secole, îşi devedesc eficienţa chiar şi în era tehnologiilor avansate. E cazul ştezei, o instalaţie care ţine loc de maşină de spălat în zonele de munte
În diverse părţi ale ţării, în special în zonele de deal şi de munte, mai pot fi văzute diverse mecanisme arhaice, funcţionale, stârnind uimirea turiştilor crescuţi „pe asfalt“, dar mai ales a străinilor sosiţi pe meleaguri româneşti.
Sunt mostre de tehnică populară, sau altfel spus de tehnologia ţărănească, meşteşugite cine ştie când, cu
secole în urmă, pentru a uşura munca grea din gospodăriile rurale şi pentru a procura mai lesne cele necesare traiului.
Şi aşa se face că în Nordul României, prin Neamţ, Suceava sau Maramureş, călătorul pe care paşii îl poartă prin sate pitoreşti dă de pive, mori, războaie de ţesut sau brodat, horincii (cazan de producere a tradiţionalei horinci), sau steje.
Cât priveşte steaja, câteva astfel de „agregate“ pot fi
văzute în sezonul cald pe râul Bicaz, cel care străbate localitatea Bicaz Chei, paralel cu drumul ce duce spre celebrul defileu Cheile Bicazului. Ce este?
O arhaică maşină de spălat, care nu face altceva decât să pună la „muncă“ forţa apei. Este ecologică 100%, nu consuma curent, nu are nevoie de detergenţi şi nici nu trebuie supravegheată sau programată.
Instalaţia este compusă dintr-o ţeavă de metal de vreo 10- 20 de metri (asta depinzând de amplasament), care captează o parte din debitul pârâului limpede ce vine din munţi, conferind jetului forţă sporită.
Scurgerea este realizată într-un ciubăr din lemn tronconic, cu baza mică în jos, găurit circular în partea
superioară, iar apa este ghidată într-o latură, pentru a i se imprima o mişcare circulară. Viteza apei, care intră tangenţial în cuvă, formează un vârtej, exact ca la maşinile acţionate electric, care are puterea de a învârti covoare de mari dimensiuni, realizând spălarea prin frecarea de pereţii de scândură şi a ţesăturilor între ele.
Atât este necesar pentru un extrem de util angrenaj, care spală şi albeşte rufe sau ţesături, fără
a fi nevoie de energie electrică, detergent, înălbitor, calgon sau alte substanţe pe care le folosesc gospodinele care au electrocasnice inteligente.
„Rufele ies albe, albe, spuma laptelui“
Iar maşina de spălat tradiţională mai face ceva ce nu s-ar putea realiza altfel, lucru constatat de „inventatorii“ din vremuri trecute. Instalaţia care exploatează energia râului frământă şi îndeseşte ţesăturile mari, covoare şi cergi, conferindu-le moliciune şi duritate în acelaşi timp.
„Steaja-i a unui consătean din Bicaz Chei. O pus-o aici de la începutul primăverii şi nu cere nimic pentru ca s-o folosim. Dăm şi noi acolo un 10-20 lei. Fiecare după cum poate şi cât are de spălat. Rufele ies albe, albe, spuma laptelui cum se spune, mai ales cergile şi alte ţesături din lână. Apa face tot şi nu-i nevoie de nimica. Plus că scuteşti o grămadă de timp. Acasă trebuia să încălzeşti apă dacă n-ai hidrofor sau nu eşti legat la reţea, să le pui la maşină, să le albeşti... La streajă le laşi câteva ore şi-ţi cauţi altceva de trebăluit“, descrie Maria Dandu ce şi cum despre arhaica instalaţie.
Arhaica maşină de spălat pune la „treabă“ forţa apei FOTO Dozadebine.ro
Că este aşa cum spune se poate constata la nenumăratele tarabe ale comercianţilor din Cheile
Bicazului sau din Lacu Roşu, parte din ţesăturile expuse la vânzare fiind „prelucrate“ în acest mod. Fără a exagera, se poate spune că arhaicul agregat este el însuşi un punct de atracţie din mirificul defileu din Neamţ.
„Cred că am mai văzut aşa ceva pe un pârâu din comuna Siriu, dar nu ştiam ce reprezintă. Dacă am văzut turişti opriţi la Bicaz Chei, lângă ciudatul butoi găurit din care ţâşnea apa, am oprit şi noi să
vedem care-i treaba. Nu gândeam în veci la ce foloseşte şi înţeleg că este şi eficientă. Inteligenţa nativă a ţăranului şi munteanului român a reuşit să creeze lucruri necesare şi utile“, e de părere Larisa.
O buzoiancă aflată cu familia în tranzit prin Cheile Bicazului, care, la fel ca alţii, a făcut nenumărate fotografii. Unii turiştii spun că au auzit de astfel de instalaţii de la bătrâni, mai ales cei care sunt din regiuni de munte, dar că este prima dată când văd aşa ceva. Şi dacă în Neamţ i se zice steajă, prin Suceava şi Maramureş trăitorii locului îi spun vâltoare.
Turiştii străini rămân interzişi - „Ce n'est pas possible“
Totuşi, sunt unii care-s sceptici faţă de performanţele agregatului care pune la treabă apa, părându-li-se de neconceput să speli rufe şi să nu foloseşti detergent sau săpun.
„Lumea pune întrebări, nu e convisă să că nu se foloseşte nici o substanţă sau produs din gama celor pentru spălat şi că forţa apei şi frecarea ţesăturilor sau rufelor între ele şi de pereţii steajei face tot. Şi apoi, unde să pui detergent, dacă apa curge continuu prin găurile butoiului? În cele din urmă se lămuresc când îi mai luăm peste picior şi le zicem că dacă n-avem altă treabă acasă, stăm de nebuni aici. Un fel de joacă de copii, care n-au griji“, mai aflăm de la munteanca din Bicaz Chei.
Piuă pentru „bătut“ ţesăturile constrută în satul Şoimăreşti, comuna Drăgăneşti, pe râul Moldova FOTO locurifrumoaseinneamt.ro
Altfel stau lucrurile cu turiştii străini, care opresc „ciorchine“ lângă instalaţia de spălat. N-au văzut în
viaţa lor ceva asemănător şi rămân interzişi când îi află menirea, dând din cap neîncrezători: „such a thing is not possible“, sau „ce n'est pas possible“. Dar e cât se poate de posibil şi real.
O altă instalaţie care pune la „lucru“ forţa apei este piua sau piva, care era utilizată şi încă mai e prin unele ţinuturi din România la „bătutul“ ţesăturilor din lână. Apa unui râu este direcţionată printr-un canal, la intrarea în mecanism fiind dirijată cu ajutorul unor stăvilare care se deschid manual, astfel că
jetul poate cădea unde doreşte utilizatorul.
Ciocanele pentru bătut ţesăturile sunt acţionate de o roată din lemn cu paleţi, care-i montată la
capătul unui ax. Acesta face legătura între roată şi instalaţia cu ciocane aflată la celălalt capăt al axului, în interiorul clădirii.
Jgheaburile prin care coboară apa sunt făcute din scânduri înclinate, în partea de sus mai late, iar în partea de jos mai înguste, astfel căderea prin acest uluc dezvoltă o forţă mare. În axul principal sunt
încastrate came, montate astfel ca la rotirea axului să ridice unul câte unul, ciocanele.
Datorită lovirii ciocanelor, în cuva pivei se formează o mişcare de rotaţie constantă a pânzei, care lovită continuu se împâsleşte, astfel că devine o o stofă. După ce materialul trece prin piuă, acesta este introdus în steajă sau vâltoare, după cum i se mai zice, procedeul fiind necesar pentru limpezirea şi spălarea pânzei timp de câteva ore.
Vă mai recomandăm să mai citiţi:
Amintiri despre Mihai I: „Regina spunea să vorbim cu el. Da' noi eram ruşinoase, nişte ţărăncuţe de la munte“
Wild Canoeing Tour, pe urmele plutaşilor de pe Bistriţa, sub bagheta lui Patzaichin, din Ceahlău până la mare
Se încarcă comentariile...
