Final de BAC cu fraude şi în Neamţ. 88 de elevi au pierdut examenul după o anchetă ministerială la două licee din Târgu Neamţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Colegiul Naţional Vasile Conta din Târgu Neamţ
Colegiul Naţional Vasile Conta din Târgu Neamţ

Comisia judeţeană de bacalaureat a transmis Ministerului Educaţiei lista elevilor care au fost depistaţi că au copiat în urma vizionării înregistrărilor de pe camerele de supraveghere.

O anchetă declanşată la centrele de examen organizate la două licee din Târgu Neamţ, Colegiul Naţional „Vasile Conta” şi Colegiul „Ştefan cel Mare”, după încheierea probelor de bacalaureat, a scos la iveală nereguli grave în desfăşurarea examenului. În urma vizionării a peste 300 de ore de înregistrări de pe camerele de supraveghere, s-a concluzat că 63 de candidaţi de la „Vasile Conta” şi 23 de la cel de-al doilea centru de examen, au schimbat ciorne între ei şi au copiat.

„Toţi aceştia au fost excluşi din examen şi două sesiuni consecutive nu mai au dreptul să se înscrie. Aceşti candidati au schimbat ciorne între ei, au avut acces la soluţiile subiectelor primite. Nu ne pronunţăm cu privire la vinovăţia cadrelor didactice din sălile şi centrele unde s-au produs fraude. Am chemat organele competente să se exprime în privinţa faptelor lor”, a declarat inspectorul general şcolar adjunct Elena Laiu, preşedinta comisiei judeţene de bacalaureat.

În lista trimisă la minister pentru central Vasile Conta apar doar 61 de nume din cele 63 anunţate de reprezentanţii ISJ Neamţ.

Pe lângă candidaţii din cele două centre de la Târgu Neamţ care au pierdut examenul de BAC, pe lista înaintată la MECS figurează şi doi candidaţi de la centrul organizat la Colegiul Tehnic Gheorghe Cartianu din Piatra Neamţ. Aceştia au fost depistaţi că au schimbat ciorna şi au arătat teza în timpul probei de matematică. Sesizarea despre posibila fraudă de la centrul din Piatra Neamţ a fost făcută în urma unui apel telefonic la numărul tel verde deschis de minister în acest scop.

Marţi, 14 iulie, la sediul ISJ Neamţ au venit o parte din părinţii candidaţilor care au pierdut examenul pentru neregulile constatate. Nemulţumiţi de decizia comisiei de bacalaureat, părinţii au cerut conducerii inspectoratului să vadă şi ei probele video care demonstrează că s-a copiat la BAC, iar copiii lor sunt în culpă.

O situaţie asemenătoare celei înregistrate la Neamţ a fost înregistrată şi în judeţul Timiş, la Liceul Traian Vuia din Făget. Potrivit unor surse apropiate anchetei, camerele care înregistrează audio-video i-au surprins pe profesori învăţându-i pe elevi cum să copieze.

Pe aceeaşi temă:

STENOGRAME Cum s-au înţeles profii cu elevii, ca să fraudeze Bacul, în Timiş: „Dacă vreţi să copiaţi, faceţi-o cu bun-simţ. N-am venit să facem cu voi Poliţie”

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite