Două copile din cadrul Complexului de Servicii Piatra-Neamţ, date dispărute de conducerea unităţii
0Două copile, de 12, respectiv 15 ani, din cadrul Complexului de Servicii Piatra-Neamţ au fost date dispărute de conducerea unităţii după ce au plecat la cursuri nu s-au mai întors.
Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Piatra-Neamţ au fost sesizaţi de către un reprezentant al unui Complex de Servicii din Piatra-Neamţ cu privire la faptul că Popa Ştefania Anisia, în vârstă de 12 ani şi Aanei Gabriela-Giulia, în vârstă de 15 ani, au părăsit în mod voluntar unitatea de învăţământ la care erau eleve şi nu au mai revenit până în prezent, potrivit IPJ Neamţ.
Semnalmentele copilelor dispărute
În momentul plecării, Popa Stefania - Anisia (12 ani, înălțime – 1.60 m, greutate – 51 de kilograme, păr blond, lung, ochi albaștri) era îmbracată cu o vesta de culoare neagră și pantaloni negri, fiind încălțată cu adidasi albi. Fata purta un ghiozdan de culoare neagră, potrivit Poliției Române.
Celalată minoră, Aanei Gabriela-Giulia (15 ani, înălțime – 1.64 m, greutate – 80 de kilograme, păr blond, lung, ochi albaștri), era îmbrăcată cu hanorac și vestă de culoare albă și pantaloni albi mulați, iar în picioare avea adidași de culoare alb cu roz.
Poliţiştii au efectuat verificări în oraş, dar şi în locurile cunoscute ca fiind frecventate de fete.
Persoanele care pot oferi informaţii despre minorele dispărute sunt rugate să sune la 112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.