Doar scrum a rămas din locul numit „acasă“. Familie cu doi copii de școală, rămasă fără locuință, în urma unui incendiu
0O familie dintr-o comună a judeţului Neamţ a rămas fără agoniseala de-o viaţă, un incendiu de mari proporţii izbucnind din cauza unui coş de fum. Intervenţia pompierilor a fost îngreunată de vânt.
Cadrele de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava“ din Neamț au fost solicitate, pe data de 6 februarie 2024, să se deplaseze la Căciuleşti, comuna Girov, anunţându-se că un incendiu a izbucnit la locuinţa unui sătean. La locul indicat au fost dirijate echipaje din Piatra Neamţ şi voluntarii din localitate.
La sosirea acestora, flăcările cuprinseseră deja acoperişul unei case şi o anexă gospodărească, existănd posibilitatea să se propage la alte construcţii din apropiere. Intervenţia a limitat extinderea, dar pagubele suferite de proprietari sunt foarte mari. Pompierii au transmis că misiunea a fost îngreunată de vânt, care a amplificat flăcările.
„Forţele de intervenţie au acţionat pentru localizarea şi lichidarea incendiului. Au ars acoperişul construit din lemn şi acoperit cu tablă, mansarda casei pe o suprafaţă de aproximativ 250 de metri pătraţi, uşi, ferestre, bunuri din camere (mobilier, aparate electrocasnice, materiale textile etc)“, a declarat căpitan Irina Popa de la ISU Neamţ.
Afectată total a fost şi o anexă, construită din lemn şi acoperită cu plăci de azbociment, cu suprafaţa de 100 de metri pătraţi în care erau depozitate câteva sute de kilograme de cereale, câţiva metri cubi de lemn de foc, scule şi unelte de uz gospodăresc.
O bătrână de 71 de ani a fost profund marcată de cele petrecute, suferind un atac de panică.
Ea a fost preluată de un echipaj SMURD şi transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe de la Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ pentru îngrijiri medicale.
Cadrele ISU au mai comunicat că, din primele date ale anchetei, rezultă că incendiul a fost cauzat de un coş de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile aflate în apropiere.
Incendiul a lăsat pe drumuri familia din Căciuleşti, care-i formată din cinci membri: doi bunici, doi copii (un băiat de clasa a III-a şi o fată de clasa a IV-a) şi tatăl minorilor. Comunitatea nu a rămas indiferentă faţă de soarta acestora, mobilizându-se în a-i ajuta cu cele necesare pentru reconstrucţia locuinţei.
Pe reţelele de socializare a fost lansat un apel la solidaritate. Pentru cei care doresc să contribuie, donaţiile pot fi făcute în următorul contul al cărui titular este tatăl copiilor, Marius Voaideş, RO68 BRDE 280S V602 3973 2800 (moneda Ron). Tatăl copiilor poate fi contactat la numărul de telefon 0766/360.411.