Cel mai scump condiment din lume, expus în cadrul „Mirodeniile - poveşti cu gust“, la un muzeu din Neamţ

0
Publicat:

Un muzeu din Neamţ găzduieşte o interesantă expoziţie, care-i intitulată „Mirodeniile - poveşti cu gust“. Vizitatorii au ocazia să vadă diverse exponate, între care şi cel mai scump condiment din lume.

Expoziția este deschisă până la sfârșit de ianuarie 2024 FOTO Complexul Muzeal Neamț
Expoziția este deschisă până la sfârșit de ianuarie 2024 FOTO Complexul Muzeal Neamț

Gazda manifestării temporare este Muzeul de Ştiinţe Naturale din Piatra Neamţ, aceasta fiind deschisă publicului din octombrie 2023 şi până lafinalul primei luni a anului viitor. Cei care îi vor trece ptagul vor afla informaţii despre facinanta istorie a mirodeniilor, despre calităţile culinare şi vindecătoare ale acestora.

„Sunt expuse 28 de mirodenii, cu varietăţile lor şi cu formele diferite de utilizare. Vizitatorii vor avea ocazia să descopere şi cea mai scumpă mirodenie din lume. Vor putea afla originea speciilor de plante, care sunt părţile utilizate pentru a da savoare mâncărurilor şi pentru obţinerea remediilor terapeutice“, a transmis Complexul Muzeal Naţional Neamţ.

Vizitatorii expoziţiei „Mirodeniile - poveşti cu gust“ vor putea testa monstre olfactive de uleiuri aromatice, expuse prin intermediul unui modul interactiv. De-a lungul istoriei, mirodeniile au jucat un rol important în toate culturile lumii, exprimând bunăstarea şi poziţia socială, fiind utilizate în scop culinar, curativ sau în diferite ritualuri magice şi religioase.

Încă din Antichitate, oamenii au cunoscut condimentele şi le-au folosit, iar informaţiile despre acestea s-au transmis, din generaţie în generaţie, sub forma poveştilor şi legendelor. Datorită calităţilor culinare şi vindecătoare, mirodeniile au dobândit, în timp, o mare valoare, fiind comercializate de popoarele din Asia, Africa şi Europa.

La fel ca şi în prezent, la mare căutare erau scorţişoara, ghimbirul, curcuma, piperul, cuişoarele sau nucşoara. Apreciat pentru aroma inconfundabilă, şofranul este cel mai scump condiment din lume. Costă între 10.000 şi 25.000 de euro pe kilogram, acest preţ variiind în funcţie de multe criterii, între ele fiind calitatea, provenienţa, modul de cultivare, etc.

Pistilul florii este cel folosit, iar recoltarea se face manual, lucru care necesită timp, lucru ce explică şi preţul ridicat. Pentru a se obţine un kilogram de pulbere de şofran (are gust dulce-amărui) este nevoie de 150.000 de flori, un alt motiv pentru care este foarte scump. Este folosit şi ca plantă medicinală, iar de câţiva ani se cultivă şi în România.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite