Ce oraș din România a fost premiat pentru că este „inteligent”. Proiectele europene au jucat un rol esențial

0
Publicat:

Andrei Carabelea, primarul de la Piatra Neamţ, a primit premiul „Pentru determinarea de a implementa cu succes proiectele cu finanţare europeană care definesc oraşul inteligent“.

Primarul Andrei Carabelea a fost premiat FOTO Revista Capital
Primarul Andrei Carabelea a fost premiat FOTO Revista Capital

Edilul municipiului străjuit de culmile împădurite Pietricica şi Cozla, simboluri ale oraşului, alături de Turnul şi Curtea Domească a lui Ştefan cel Mare, a primit distincţia la „Gala Premiilor Capital“, manifestare organizată anual de publicaţia cu acelaşi nume, la Bucureşti, pe data de 13 decembrie 2023.

Alături de şeful administraţiei din oraşul nemţean, premii au mai fost decernate lui Robert Negoiţă, primarul sectorului 3 Bucureşti şi Ionel Bogdan, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş. În cadrul evenimentului, Andrei Carabelea, primarul de la Piatra Neamț, a declarat că „laurii“ se cuvin şi echipei din primărie, una care a muncit enorm pentru întocmirea şi implementarea unor  proiecte europene:

„Orice succes nu  depinde de un singur om, ci de o întreagă echipă, aliniată pe viziune, misiune, valori. Piatra Neamţ avea nevoie de aceste lucruri. Am o echipă minunată alături. Cel mai important pentru mine este echipa de acasă. Îi mulţumesc soţiei şi copilului meu pentru că în fiecare zi îmi oferă iubire, susţinere şi încredere şi au răbdarea să facă din mine un om mai bun“.

A mai transmis că întreaga echipă din primăriei lucrează pentru a implementa proiecte de care are nevoie oraşul pentru viitorul său. Pe pagina de Facebook, Andrei Carabelea, care nu-i deloc ocolit de critici în ceea ce priveşte investiţiile care se realizează în municipiu, a menţionat că, uneori, este greu de observat lucrurile bune şi impactul lor pentru comunitate:

„A fost o săptămână în care s-a scris mult despre PiatraNeamţ. E o validare pentru ce am făcut până acum şi o dovadă că suntem pe drumul cel bun. Ştiu că e mai dificil să vedem lucrurile bune şi direcţia pozitivă când suntem implicaţi direct, când trăim zi de zi fiecare etapă (mai plăcută sau mai incomodă) a unui proiect, aşa că astfel de recunoaşteri externe şi obiective, ale unor oameni şi instituţii, sunt importante şi binevenite“.

În Piatra Neamţ, este în curs de implementare o investiţie în valoare de 18 milioane de euro, parte din ea fiind finalizată, care vizează execuţia unor lucrări de inflastructură pe principalele străzi şi bulevarde. Proiectul de mobilitate urbană a fost împărţit în trei loturi, drumurile suferind schimbări majore faţă de ce era.

Au fost create benzi speciale pentru transportul în comun, piste de biciclete şi recompartimentate traseele. Mai este prevăzută construirea a două noi poduri în locul celor care nu mai prezintă siguranţă şi reabilitarea altora, reamenajarea trotuarelor, a spaţiilor verzi, reorganizarea parcărilor, îngroparea cablurilor şi montarea de mobilier urban nou, etc.

Macheta unei străzi modernizate FOTO Primăria Piatra Neamț
Macheta unei străzi modernizate FOTO Primăria Piatra Neamț

În paralel cu această mare investiţie alta, tot cu fonduri europene, este aproape de finalizare. Finanţarea este de 2,5 milioane de euro, din care contribuţia locală e doar 2%, fiind vorba despre un sistem Bike sharing, prin care se vor putea închiria 160 de biciclete clasice şi 60 electrice. Vor fi 22 de amplasamente în zonele cele mai tranzitate şi în cele de interes turistic.

Primăria Piatra Neamţ şi Consiliul Judeţean sunt parteneri într-un alt proiect european de anvergură, care are o valoare de peste 20 de milioane de euro. Vizează introducerea transportului ecologic de persoane în municipiu şi zona din apropierea acestuia. Deja au fost achizionate autobuze electrice nepoluante, staţii de încărcare rapidă şi lentă, plus alte accesorii.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite