Călugării de la Petru Vodă reaprind lupta anti-cip. Cum este descris mecanismul pierzaniei şi primele semne ale decăderii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu prilejul pomenirii părintelui Iustin Pârvu, la 99 de ani de la naşterea sa, obştea mănăstirii Petru Vodă a revenit cu lămuriri despre pericolul acceptării cardurilor electronice.

Pe 10 februarie, la 99 de ani de la naşterea părintelui arhimandrit Iustin Pârvu, ctitorul mănăstirii Petru Vodă, obştea lăcaşului din Neamţ a revenit cu explicaţii detaliate despre pericolul acceptării identităţii electronice, prin prisma dogmelor creştin-ortodoxe. 

„Actele de identitate despre care e vorba pot fi sub orice formă. Ceea ce contează este faptul că ele exprimă identitatea. Aşa sunt, de pildă: carduri de identitate electronice (eliberate de anumite ţări în care românii au emigrat sau în curs de pregătire în această ţară), carduri de sănătate electronice, carduri bancare electronice, paşapoarte electronice, carduri de călătorie nominale electronice, carduri de acces electronice, etc“, se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial al lăcaşului din Neamţ, manastirea.petru.voda.ro

Monahii susţin că atitudinea de respingere a actelor de identitate electronică a fost predicată de toţi Sfinţii contemporani (Seraphim Rose, Paisie Aghioritul, Nicolae Velimirovici, Cleopa Ilie) de primii stareţi ai mănăstirii Optina (centrul spiritualităţii Bisericii Ruse) sau de Aspazia Oţel (martir al temniţelor comuniste).

„...toţi vorbesc despre identitatea creştină faţă cu identitatea antihristică, toţi spun că primul pas de compromis duce la un altul şi un altul pînă la o inevitabilă acceptare a peceţii (implantul), şi că cine primeşte carnetul de partid, va primi şi funcţia de partid, apoi misiunea de partid, apoi compromisurile de conştiinţă tot cresc iar omul acela nu-şi mai revine, fiindcă paşii i se par mici, acceptabili, uşor de întors, uşor de pocăit, dar lipsind pocăinţa, adică încetarea lucrării păcatului (ascuns sub chipul compromisului), astfel cade tot mai adînc, părăsit puţin cîte puţin, pe nesimţite, de harul Duhului Sfînt, încît bietul om, nedîndu-şi seama şi nevrînd, se trezeşte tîrît fără de întoarcere la compromisul final“

Consimţământul, primul pas spre pierzanie 

Monahii de la Petru Vodă admit că susţin cu fermitate lupta anti-cip, dar resping ideea că ei ar fi iniţiatorii acestui demers:

„Acesta este avertismentul nu doar al Părintelui Justin, cum spun unii greşit informaţi sau răuvoitori, cum că <problema identităţii electronice e o invenţie a Mănăstirii Petru Vodă>, nu nicidecum!, identitatea electronică este explicitată ca antihristică de ÎNŞIŞI CEI CE AU CREAT-O. Dacă însuşi satana îşi exprimă făţiş paternitatea sistemului, este uluitor cum unii creştini vor să-l disculpe“.

Pentru a înţelege de ce este periculoasă acceptarea identităţii electronice, în comunicatul emis de obştea mănăstirii Petru Vodă este descris mecanismul ce duce la pierzanie:

„Concret, Sfinţii explică în ce constă problema acceptării actelor de identitate cu microcip: CONSIMŢĂMÎNTUL. Consimţămîntul, liberul arbitru, este singurul lucru prin care omul decide cui îşi dă sufletul: lui Dumnezeu sau celui viclean. Nici Dumnezeu, nici cel viclean nu pot trece de consimţămîntul omului. OMUL ALEGE“

Călugării mai spun că în cazul în care omul alege să accepte actele electronice, apar şi primele efecte care prevestesc dezastrul:

„Cînd omul alege de bunăvoie identitatea antihristului, Îl sileşte pe Duhul Sfînt să se îndepărteze de el şi pe duhul viclean să se apropie de el. Cei care crezînd că acceptînd identitatea electronică nu-şi clatină deloc crezul dogmatic, pentru că doar implantul este lepădarea totală, pot totuşi vedea o schimbare nu numai în viaţa duhovnicească, în legătura lor cu Dumnezeu. Ba o boală, ba un accident, ba o supărare, ba o nenorocire, deodată aceste ispite li se înteţesc, se îngreuiază asupra lor, şi interesant este că ei simt că <nu le mai pot duce>, puterea lor sufletească şi duhovnicească a scăzut, limpezimea minţii i-a părăsit, nădejdea le-a slăbit. De ce? Pentru că harul Duhului Sfînt s-a depărtat de la ei“.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite