BAC 2014 NEAMŢ Mădălina-Elena Cerbu, singurul elev de 10 din judeţ. „Zecista” nu are cont de facebook, e pasionată de matematică şi vrea să dea la Medicină
0Judeţul Neamţ are un singur elev cu nota maximă la sesiunea iunie-iulie de la Bacalaureat 2014. Anul trecut, trei candidaţi din Neamţ reuşiseră să ia 10 pe linie. Procentul de promovabilitate la nivelul judeţului este de 65,3%, comparativ cu 57,6% în 2013.
Mădălina-Elena Cerbu, de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” din Piatra Neamţ este performera acestei sesiuni de Bacalaureat 2014 în Neamţ, ea fiind singurul absolvent de liceu care a avut lucrări perfecte la toate probele examenului.
„Înainte de a începe BAC-ul nici nu visam la 10, pe parcurs mă gândeam la un 9,50, pentru că la română poate să fie şi subiectivism. Am aflat de notă de la un coleg care m-a sunat şi a vrut să mă păcălească spunându-mi iniţial că am picat BAC-ul”, a declarat Mădălina.
Adolescenta apreciază că probele de anul acesta au fost mai uşoare decât cele din anii trecuţi, mai ales la matematică, o disciplină pentru care a făcut o pasiune în anii de liceu. În clasele a IX-a, a X-a şi a XI-a, ea a participat la concursul naţional Adolf Haimovici şi de fiecare dată a obţinut menţiune.
„La matematică mi s-a părut foarte uşor, şi am auzit că s-au şi luat note bune de mulţi elevi. Pasiunea pentru matematică o datorez domnilor profesori Radu Mititelu şi Adrian Sandovici care m-au îndrumat în liceu. Eu zic că oricine repeta materia putea obţine cel puţin nota 6. Şi la limba română a fost uşor, mai ales că mie îmi place poezia, nu sunt între cei care au spus că ar fi preferat să pice subiecte din proză”, a mai spus Mădălina-Elena Cerbu.
Vrea să urmeze Medicina
Eleva de 10 a Colegiului Naţional „Petru Rareş” consideră că Bacalaureatul este un examen important, dar nu îl vede ca pe un examen al maturităţii, cum se spune deseori. „Dacă ar fi aşa, eu aş fi un matur de 10, ori eu nu vreau să mă maturizez aşa repede”.
Secretul performanţei realizate de Mădălina Cerbu este legat, ca în multe alte cazuri, de multă muncă şi seriozitate. Adolescenta nu are cont de facebook, şi nu pentru că ar dezagrea să navigheze pe internet, ci pentru că, spune ea, nu are timp de aşa ceva.
Visul Mădălinei este să intre la Facultatea de Medicină din Iaşi, la liceu urmând specializarea Ştiinţe ale Naturii, iar gândul îi zboară deja la examenul de admitere de pe 23 iulie, unde nota de la BAC va conta în proporţie de 25% din media finală.
„Vreau să fac Medicină pentru că eu consider că e o meserie care mă reprezintă. E prea devreme să decid ce specializare voi urma, dar ce gândesc acum e că voi profesa în România, şi nu în altă ţară”, mai spune Mădălina-Elena Cerbu.
Rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat 2014 se vor afişa vineri - 11 iulie, atât la avizierele liceelor, cât şi pe site-ul Ministerului Educaţiei - bacalaureat.edu.ro.
Promovabilitatea la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2014, înaintea contestaţiilor, este de 58,99%, după centralizarea a 97,19% din date, cu 3% mai mult faţă de situaţia înregistrată anul trecut, a anunţat duminică Ministerul Educaţiei.
Din totalul celor 161.682 de absolvenţi înscrişi, s-au prezentat 146.781. Alţi 10.361 au absentat. 273 de absolvenţi au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă.
Calendar Bacalaureat 2014
30 iunie – proba scrisă la Limba Română
1 iulie – proba scrisă la Limba Maternă
2 iulie – proba scrisă la Matematică sau la Istorie (proba obligatorie a profilului)
4 iulie – proba la alegere: geografie, biologie, chimie, fizică, economie, informatică, sociologie, filosofie, logică, psihologie
7 iulie – afişarea rezultatelor parţiale (până la ora 12.00, la avizierele liceelor) şi depunerea contestaţiilor (până la ora 16.00)
8-10 iulie - rezolvarea contestaţiilor
11 iulie – afişarea rezultatelor finale pe bacalaureat.edu.ro
Citeşte şi:
Toate informaţiile despre examenul de Bacaluareat