Alegeri locale 2016 Piatra Neamţ. Dragoş Chitic (PNL) confirmat primar prin vot, după un an de intermat pe fotoliul vacantat de Gheorghe Ştefan, zis Pinalti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dragoş Chitic (PNL) a câştigat alegerile pentru funcţia de primar la Piatra Neamţ FOTO: ziarpiatraneamt.ro
Dragoş Chitic (PNL) a câştigat alegerile pentru funcţia de primar la Piatra Neamţ FOTO: ziarpiatraneamt.ro

Alegeri locale 2016 Piatra Neamţ. PNL a procmalat victoria în alegerile pentru primăria Piatra Neamţ unde a mizat pe candidatura lui Dragoş Victor Chitic. Acesta a deţinut şi funcţia de primar interimar timp de un an, după retragerea lui Gheorghe Ştefan, zis Pinalti

Alegeri locale 2016 

Dragoş Victor Chitic (PNL) a câştigat alegerile locale pentru funcţia de primar la Piatra Neamţ în competiţia cu alţi 10 contracandidaţi. Conform numărătorii paralele a voturilor făcute de staff-ul PNL la 90% din cele 75 de secţii de votare de pe raza municipiului, Chitic s-a clasat pe locul 1, cu un scor de 35% din totalul voturilor, în faţa candidatului PSD, Liviu Harbuz care a înregistrat un scor de 27%. Pe locul al treilea s-a clasat candidatul ALDE Cătălin Vasile Drăguşanu cu circa 14 procente. 

Conform numărătorii PNL, Dragoş Chitic s-a impus în faţa candidatului PSD cu o diferenţă de circa 1700 de voturi.

Alegeri locale 2016

Dragoş Chitic a fost în ultimul an primarul intermiar al municipiului Piatra Neamţ (din luna martie 2015), după ce fostul primar, Gheorghe Ştefan, zis Pinalti, a renunţat la funcţie în urma anchetei din dosarul Microsoft. Chitic    asigurase conducerea primăriei şi în perioada anterioară (din 16 decembrie 2014, după suspendarea mandatului lui Pinalti).

Dragoş Chitic provine din mediul de afaceri al oraşului (ex-administrator, director şi referent la Camera de Comerţ şi Industrie Neamţ) şi nu a avut probleme cu legea. A intrat în politică în 2008, adus de Pinalti şi promovat în administraţia locală unde a deţinut funcţia de viceprimar în perioadele iunie 2008- martie 2013 şi iulie 2014 – decembrie 2014. 

Primele rezultate ale alegerilor arată că Dragoş Chitic nu va avea o misiune uşoară în Consiliul Local unde au intrat patru formaţiui: PNL (9 consilieri), PSD+UNPR(8), ALDE(3) şi PMP(3). Pentru formarea unei majorităţi urmează să se ducă negocieri între partide, şi există şi posibilitatea ca primarul să rămână în opoziţie. 

Piatra Neamţ

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite