Situaţie dramatică pe platforma minieră Băiţa Bihor: 3 săptămâni de protest, 9 angajaţi în greva foamei VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nouă angajaţi sunt în greva foamei pe platforma minieră din Băiţa. Greviştii s-au mutat în corturi, în cariera de calcar FOTO: Laura Gal
Nouă angajaţi sunt în greva foamei pe platforma minieră din Băiţa. Greviştii s-au mutat în corturi, în cariera de calcar FOTO: Laura Gal

Nouă angajaţi ai companiei Băiţa Bihor SA au intrat în această săptămână în greva foamei, iar alţi trei colegi ai lor, care intraseră de săptămâna trecută în refuz de hrană, au fost forţaţi să renunţe, după ce starea lor s-a înrăutăţit, având nevoie îngrijiri medicale.

Angajaţii Băiţa Bihor SA protestează de 22 de zile în condiţiile în care nu pot lucra pentru că nu au primit de 2 ani deja permisul de exploatare pentru calcarul din carieră, iar acum li s-au terminat şi rezervele pe care le-au mai avut pentru prelucrare şi nu mai pot onora comenzile.

Alături de directorul general al companiei Maria Trip, care s-a izolat de 22 de zile în cariera de piatră, săptămâna trecută 3 iar acum alte 9 persoane s-au blocat pe munte şi sunt în greva foamei. 

"'SC Băiţa Bihor, aflată în protest din data de 15.06.2021, anunţă ieşirea din greva foamei a celor trei salariaţi care au intrat în data de 30.06.2021, ora 13, şi intrarea altor nouă salariaţi, începând de azi, de la ora 12.30”, arată un scurt comunicat transmis de companie miercuri.

Primii trei protestatari la care face referire comunicatul sunt inginerii Vlad Morar şi Andrei Hădrean respectiv unul dintre muncitorii Băiţa Bihor SA, Eugen Martin, care s-au mutat atunci în carieră, dormind într-un cort instalat pe una dintre stânci.

Locul celor trei au a fost luat de marţi de alţi opt angajaţi, cărora li s-a alăturat, miercuri, încă un miner, oamenii  fiind revoltaţi de "dispreţul autorităţilor" care, în timp ce în comunicatele oficiale îşi arată "disponibilitatea la dialog", în realitate i-au ignorat cu desăvârşire.

protestul de pe platforma minieră Băiţa a ajuns la ziua 22. Nouă angajaţi sunt în greva foamei

Deşi a promis, prin intermediul prefectului judeţului, că va face o vizită la Băiţa Bihor SA, preşedintele ANRM nu a mai ajuns, şi nici nu a comunicat motivul.

"Trebuia să mergem ca nebunii, să blocăm şosele? Suntem prea neînsemnaţi acum. Suntem importanţi doar când plătim taxele şi punem ştampila", spune Elena Micle, preşedinta Consiliului de Administraţie al companiei bihorene.

Sub semnătura ei, Băiţa Bihor SA a înaintat mai multe memorii în ultimele săptămâni către Guvern, Ministerul Economiei, ANRM, iar luni şi Prefecturii Bihor.

Reacredinţă şi abuz

„Sunt memorii trimise la Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii din Camera Deputaţilor, la Comisia economică, la Secretariatul general al Guvernului, în subordinea căruia se află ANRM şi la cancelaria Primului Ministru. Opinia mea e că ar fi trebuit făcute plângeri penale, însă deocamdată nu a fost considerat oportun"; a explicat, pentru Adevărul, Tudor Moldovan, unul dintre avocaţii companiei.

Potrivit lui Moldovan, firma a avut toate documentele depuse pentru a-şi putea continua activitatea încă din 2019, dar dosarul a zăcut în mapa şefului ANRM până în vara acestui an, fără să fie analizat. "Procedura prevede ca angajaţii ANRM să analizeze documentaţia, să întocmească o notă de constatare şi să o înainteze preşedintelui, pentru emiterea aşa-numitului permis de exploatare. Din 2019, la conducerea ANRM s-au perindat 2-3 preşedinţi. Nu s-a întâmplat nimic. În această vară, actualul preşedinte a solicitat actualizarea documentaţiei, dar nu a semnat permisul. Există o limită, nimeni nu e aşa de prost să nu-şi dea seama că există un substrat, reacredinţă, abuz. Pentru că nu cred că se întâmplă aşa ceva în scop de entertainment", spune avocatul. 

Găselniţe

După cum Adevărul a mai scris, ANRM şi-a schimbat în mai multe rânduri interpretările  în raport cu dreptul de exploatare a calcarului în cariera din Băiţa.

Până în 2014 cariera de calcar era inclusă în  licenţa de exploatare nr.999/1999, iar Agenţia a eliberat avize anuale pentru exploatarea calcarului în cariera Băiţa. Din 2015, cariera de calcar nu mai era inclusă în  licenţa de exploatare iar companiei Băiţa Bihor SA i s-a cerut să depună documentaţia pentru permise anuale pentru exploatarea calcarului, statuându-se că licenţa nu priveste exploatarea de suprafaţă a calcarului, iar calcarul de subteran nu este omologat deci nu se poate exploata. 

protestul de pe platforma minieră Băiţa a ajuns la ziua 22. Nouă angajaţi sunt în greva foamei

După trei ani în care firma bihoreană a primit permise anuale de exploatare, în 2019 ANRM nu a mai emis permisul, din informaţiile transmise rezultând că forma respectivă de autorizare nu ar fi fost legală, fără acordul titularului licenţei, adică firma de stat Băiţa SA, licenţă despre care tot Agenţia stabilise anterior că nu se referă la exploatarea de calcar de la suprafaţă. 

Iar asta în condiţiile în care în toată această perioadă nu s-a schimbat nimic. Documentaţia este întocmită pentru aceelaşi perimetru minier şi pentru aceeaşi resursă, iar firma deţine toate autorizaţiile cerute de lege inclusiv Avizul Parcului Apuseni,a constituit toate garanţiile de mediu prevăzute de lege şi a respectat toate obligaţiile asumate şi prevăzute de Legea minelor, fiind în plus proprietară pe terenul pe care se află cariera. 

"Când lucrezi ca piraţii, nu te prinde nimeni, dacă vrei să lucrezi legal, ţi se dă în cap. Oamenii aceştia lucrează legal, plătesc redevenţe, impozite, taxe. Resursa asta este cercetată, înregistrată, se află în întregime pe terenul Băiţa Bihor. Avem terenul, acces, utilaje, resurse umane, tot. Nimeni nu va putea exploata fără acordul lor, în afara situaţiei în care intră într-o problemă financiară. Deci aici ar fi interesul, să-i ducă în pragul falimentului", zice avocatul Moldovan. 

Ultima găselniţă, spune tot el, este că perimetrul de exploatare al Băiţa Bihor, cariera de calcar adică, s-ar afla în perimetrul de dezvoltare al firmei de stat Băiţa SA, care deţine licenţă de exploatare pentru resursele din subteran. "Adică, la un moment dat, în viitor, s-ar putea extinde spre ei. Perimetru vostru se suprapune cu perimetrul nostru. Efectiv aşa s-au exprimat. În realitate, cele două entităţi sunt despărţiţi de o vale de câteva zeci de metri. Iar cei doi termeni, perimetru de exploatare şi perimetru de dezvoltare sunt total diferiţi, nu pot fi comparate", declară Moldovan. 

Vă recomandăm şi: 

Protestatarii de la cariera Băiţa Bihor au intrat în greva foamei. Mesajul către şeful ANRM: "Să-ţi fie ruşine" VIDEO

Angajaţii unei firme din Bihor s-au blocat cu şefi cu tot de 10 zile într-o carieră şi acuză ANRM că le blochează activitatea: „Nu cedăm!“ FOTO VIDEO

Oradea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite