Portret: Orădeanul Peter Sallay este unul dintre iconografii apreciați în Ardeal
Orădeanul s-a îndrăgostit de icoane la vârsta de 40 de ani, după o viaţă dedicată aeromodelismului. Pentru a face icoane desăvârşite, s-a specializat în artă şi teologie.
Profil
Născut: 9 august 1948, Oradea
Studii: Şcoală Postliceală Industrie Uşoară, Oradea
Familie: Căsătorit, o fiică şi două nepoţele
Născut în urmă cu aproape 62 de ani la Oradea, în ţinutul istoric al celor trei Crişuri, Peter Sallay şi-a petrecut copilăria în mai multe localităţi din judeţ, mutările venind ca urmare a delegaţiilor în care era trimis tatăl său, jurnalist celebru. „În aceste locuri am luat pentru prima dată legătura cu obiceiurile şi tradiţiile ardeleneşti, lucruri care s-au întipărit adânc în sufletul meu. Tatăl meu spunea că cei care nu-şi cunosc trecutul şi rădăcinile şi nu păstrează obiceiurile şi tradiţiile nu au niciun viitor. Am trăit la rândul meu cu acest motto”, povesteşte Peter Sallay.
Până să descopere iconografia, orădeanul a fost pasionat de aeromodelism, tot sub influenţa tatălui său. „Am fost sportiv de categoria întâi şi am participat la nenumărate concursuri. În 1995 am fost arbitru internaţional la Campionatul Mondial de Aeromodelism din Ungaria. Atunci am fost primit ca membru onorific al Academiei de Aeromodelism a Statelor Unite ale Americii”, îşi aminteşte cu drag artistul.
După absolvirea şcolilor liceale şi postliceale, Peter Sallay a lucrat, din 1965, în domeniul industriei uşoare, până în 1968, când a fost încorporat într-o unitate militară din Caransebeş. „După efectuarea stagiului militar am participat la cursuri de psiho-sociologie, iar din 1974 am lucrat în domeniul protecţiei civile, în cadrul personalului tehnic de specialitate”, a spus orădeanul.
Evenimentele din 1989 l-au găsit la Palatul Copiilor din Oradea, unde a condus Cercul de Aeromodelism. „Acolo am avut primul contact cu iconografia, prin intermediul profesorului Gheorghe Costea, conducătorul cercului de pictură pe sticlă şi pe lemn”, spune Sallay. Taina scrisului şi culorilor în acest vechi meşteşug a învăţat-o de la profesorul Nicolae Suciu din Cincu. Deşi avea peste 40 de ani când a descoperit iconografia, pentru perfecţionarea cunoştinţelor şi practicilor artistice s-a înscris la Şcoala de Arte Francisc Hubic din Oradea, la secţia Grafică.
„Aveam colegi mai tineri decât fiica mea Andreea”, îşi aminteşte creatorul popular. „Pentru a înţelege mai profund ceea ce pictez, tainele Sfintei Scripturi, semnificaţiile şi reprezentările liturgice şi artistice în iconografie, am urmat cursurile Institului Teologic din Oradea”, spune Sallay. Din 1991 a început să participe la diferite manifestări cultural-artistice, lucrările sale ajungând atât la expoziţii cât şi în colecţii particulare din ţări precum Anglia, Italia, Grecia, Japonia sau Elveţia.
Întrebări şi răspunsuri
În ce stil pictaţi?
Tehnica pe care o folosesc este tempera pe sticlă, conform unei tradiţii vechi de peste două sute de ani, după reţeta şcolii de la Nicula.
Cât lucraţi la o icoană?
Se întâmplă să dureze o săptămână sau mai mult, în funcţie de complexitatea lucrării.
Care pasiune e mai puternică, cea pentru aeromodelism sau cea pentru icoane?
În aeromodelism lucrezi sute de ore şi ţi se poate distruge toată munca în câteva secunde. În schimb icoanele durează. Le fac din pură pasiune, sunt pentru mine hrană sufletească.
Ce-i place
Peter Sallay este cel mai fericit când e alături de nepoţelele sale Alexandra (9 ani) şi Antonia (4 ani). Îi plac grătarele în familie, alături de fiica sa Andreea şi soţul acesteia Sorin. Orădeanul apreciază o carte bună sau o plimbare pe malul Crişului.
Ce nu-i place
În primul rând, Peter Sallay nu suportă politica. „Nu-mi plac oamenii neciopliţi, care nu respectă legile bunului simţ, care nu apreciază ce se face pentru comunitate şi distrug bunurile publice”, spune iconograful.




















































