Orădence pe urmele Leonei Lewis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Renata Tolvai
Renata Tolvai

Renata Tolvai a trecut de primele selecții pentru concursul Megastar din Ungaria, alte două orădence având șanse să fie printre concurenți la X-Factor. Dintr-o simplă chelneriță Leona Lewis a ajuns vedetă internațională, după ce a câștigat concursul X-Factor din Marea Britanie. Orădencele speră să cucerească măcar Ungaria.

La 19 ani, orădeanca Renata Tolvai începe să prindă gustul celebrității, șansele fiind de partea ei, după ce a trecut de primele două preselecții, pentru a participa la emisiunea-concurs Megastar, de la televiziunea maghiară TV2. „La prima selecție au participat circa 12.000 de persoane", își amintește Renata, care a interpretat în fața juriului piesa „Think", a Arethei Franklin. „Am ajuns între primii o sută de candidați, atât la emisiunea X-Factor, cât și la concursul Megastar. A trebuit să aleg dintre cele două și, fiindcă alți trei colegi de la Școala de Artă Francisc Hubic din Oradea au fost de asemenea selectați la X-Factor, am ales să nu ne facem concurență, hotărând să concurez la Megastar", a explicat în această dimineața Renata Tolvai. Printre tinerii selectați pentru Megastar se numără și orădeanul Raul Hirian. Monica Molnar, profesoara de canto a orădenilor care ne reprezintă în Ungaria, ne-a spus că alți doi artiști în devenire ar putea fi chemați la preselecții, tot pentru Megastar. „Bogdan Ștefan și Pal Timea așteaptă să fie sunați, pentru a participa la a doua etapă de selecție", a spus Monica Molnar.

Speranțe

Renata Tolvai s-a făcut remarcată și în România, reușind să obțină în 2009 locul doi la Festivalul Naţional de Muzică Uşoară Mamaia, deși se afla pentru prima dată pe o scenă atât de mare. La concursul X-Factor de la televiziunea maghiară RTL Klub, care face furori în Marea Britanie și SUA, Bihorul este reprezentat de Dora Popovici (Csuvar), Kari Timea și Patai Robert. Niciunul nu și-a încercat norocul la concursul Megastar din România, considerând că în țara noastră aceste emisiuni nu pot reprezenta adevărate rampe de lansare.

Oradea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite