Liderul musulmanilor bihoreni condamnă perchezițiile făcute de procurorii DIICOT
0Mohamed Osman , liderul musulmanilor din Bihor condamnă acțiunile DIICOT. Nemulțumirea sa vine după ce procurorii, în cadrul unei anchete antiterorism, au percheziționat peste 17 domicilii părintre care și cele ale conducătorilor Ligii Islamice și Culturale din România. Imobiliele erau închiriate iar logistica (computere, cărți) era din Pakistan și Sudan.
Mohamed Osman a transmis următorul comunicat în numele celor două asociații prejudiciate:
„Evenimentele petrecute la data de 19.04.2011, legate de perchezițiile DIICOT la Fundația Culturală Islamul Azi, Liga Islamică și la domiciliile celor care se implicau în activitățile fundațiilor, au creat situații cel puțin neplăcute; au fost încălcate drepturi fundamentale și s-a recurs la acțiuni de umilire a persoanelor și de afectare în sens negativ a imaginii publice a acestora.
La momentul realizării perchezițiilor, nimeni nu a fost informat care este cauza acestei acțiuni.
Declarăm, însă, cu siguranță, că toate activitățile Centrului Cultural Islamul Azi și ale Ligii Islamice și Culturale din România au fost transparente, publice; orice persoană, indiferent de religie, a fost binevenită și încurajată să asiste sau să participe la programele și activitățile organizate de către fundații. Scopul nostru este, pe lângă oferirea unei educații spirituale islamice musulmanilor din România, și acela de a deconstrui și demitiza preconcepțiile și acuzațiile nefondate răspândite în ultimele decenii prin intermediul mass-media referitoare la religia islamică și/sau musulmani. La nivelul analizelor social politice riguroase s-a subliniat deja că nu este corect și onest din punct de vedere politic, intelectual și uman să echivalăm musulmanii cu teroriștii.
Am condamnat orice act terorist realizat de oameni care își reclamă apartenența la religia islamică sau la orice altă religie.
Întotdeauna am explicat că nu există nici o fundamentare doctrinară islamică a actelor de terorism; am argumentat în detaliu, apelând la surse islamice incontestabile, că actele teroriste sunt indiscutabil interzise în Islam; am condamnat nu doar actele concrete de terorism, ci și tentativa de justificare islamică și de întemeiere doctrinară a acestora. Suntem persoane de religie musulmană, dar cetățeni români; respectăm și susținem tot ceea ce înseamnă securitate națională. Însă nu dorim ca doar din cauza apartenenței religioase să fim implicați în acuzații grave care nu au nici o legătură cu scopul și activitățile reale ale fundațiilor noastre.
Din păcate, unele declarații din presă, prin asocierile create și amestecarea informațiilor în mod tendențios, deja au anulat prezumția de nevinovăție și au emis o judecată publică asupra celor implicați. Utilizarea unor termeni consacrați prin conotațiile negative pe care le implică, precum acela de organizații „islamiste", nu islamice, sau ilustrarea știrilor prin prezentarea unor imagini impresionante ale terorii ‒ Madrid 2004, Londra 2005, Stockholm ‒ au culpabilizat fundațiile înainte de finalizarea cercetărilor, înscriindu-le nejustificat în sfera terorismului.
Nici o persoană din Centrul Cultural Islamul Azi sau Liga Islamice și Culturale nu a fost reținută
Locațiile la care s-a efectuat percheziția includ și locuințele private ale unor membri ai fundațiilor, imobile în care nu s-au ținut niciodată lecții islamice și în care locuia întreaga familie a celor investigați. În unele dintre aceste descinderi reprezentanții DIICOT au brutalizat și speriat inutil soțiile și copiii prezenți; o doamnă și copilul acesteia dormeau și s-au trezit cu arma îndreptată asupra capului lor.
Niciodată nu am finanțat nici o acțiune suspectă;
Am participat însă în mod constant la ajutorarea sinistraților din zonele afectate de inundații din România și la alte acțiuni caritabile destinate cetățenilor români, indiferent de apartenența lor religioasă. Unul dintre obiectivele majore ale fundațiilor noastre îl reprezintă într-ajutorarea și asistența socială a persoanelor aflate în dificultate; am oferit atât susținere materială, cât și spirituală celor aflați în nevoie.
Rolul nostru în cadrul comunității de musulmani din România, dar și al societății românești în general, a fost cel privind de-radicalizarea și prezentarea Islamului autentic, fidel învățăturilor coranice și profetice, centrat pe pace și cooperare între religii și popoare; cu fermitate și fără ambiguitate, întotdeauna am îndemnat în momentele de criză dam exemplu apariția caricaturilor daneze în ziarele din România) la manifestări și reacții pașnice. În timpul răpirii jurnaliștilor români în Irak, domnul Abu Al Ola Al-Ghithi, președintele Centrului Cultural Islamul Azi și domnul Fariq Allaqta, la vremea aceea președintele Ligii Islamice și Culturale și-au riscat viața asumându-și rolul de delegați ai statului român în negocierile cu răpitorii,iar statul român și-a exprimat încrederea în bunele intenții și capacitatea de mediere a acestora.
Prin această percheziție s-a promovat o imagine distorsionată a unor musulmani cunoscuți.
Modul în care s-a recurs la această denigrare a celor pe care comunitatea musulmană îi recunoaște ca modele locale, sperie și intimidează musulmanii. Suntem conștienți că există o tendință de radicalizare a anumitor musulmani ‒nesemnificativi numeric, raportat la întreaga lume musulmană ‒ aflați în zone de conflict și că, pe de altă parte, ne confruntăm cu un val de islamofobie, dar sperăm ca autoritățile juridice române să dea dovadă de imparțialitate și corectitudine în cercetarea acestui caz.
Deplângem acțiunile brutale și umilitoare ale organelor de securitate și atragem atenția asupra consecințelor acestora reflectate în denigrarea și pătarea imaginii celor implicați și a musulmanilor în general.