Judecătoare suspendată 6 luni pentru declaraţii de presă. „Sunt o manifestare contrară demnităţii funcţiei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Judecătoarea Crina Muntean FOTO Arhiva Adevărul
Judecătoarea Crina Muntean FOTO Arhiva Adevărul

Consiliul Superior al Magistraturii a decis, miercuri, cu majoritate de voturi, suspendarea din magistratură pentru 6 luni a unei judecătoare de la Tribunalul Bihor, reclamată pentru declaraţii de presă defăimătoare la adresa unor colegi şi a unor avocaţi.

Judecătoarea Crina Muntean a fost trimisă în faţa Secţiei pentru judecători în materie disciplinară de Inspecţia Judiciară care a cerut sancţionarea ei pentru „manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului Justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu”.

Ea are dreptul să atace hotărârea CSM, cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, până la un verdict final, executarea hotărârii fiind suspendată.

„Reţele de interese”

Crina Muntean a ajuns în anchetă disciplinară ca urmare a unor sesizări înaintate Inspecţiei Judiciare de avocaţii Răzvan Doseanu şi Cristian Domocoş, cel din urmă fostul decan al Baroului Bihor, după mai multe declaraţii pe care judecătoarea le-a făcut în interviuri acordate publicaţiei Newsweek, la scurt timp după trimiterea ei în judecată disciplinară pentru alte abateri.

În declaraţiile publicate, judecătoarea a pus situaţia ei pe seama unei „reţele de interese din justiţia locală”, reactivate pentru înlăturarea sa din funcţia de judecător de drepturi şi libertăţi.

Printre cei nominalizaţi ca făcând parte din „reţeaua de interese”, judecătoarea i-a nominalizat pe avocatul orădean Răzvan Doseanu, pe soţia acestuia, Loredana Doseanu, judecător în cadrul Curţii de Apel Oradea, pe preşedinta Tribunalului Bihor, Carmen Domocoş, şi pe soţul acesteia, avocatul Cristian Domocoş, fostul decan al Baroului Bihor.

„Există posibilitatea obiectivă ca aceste persoane să îşi procure avantaje  reciproc, disimulat sub demersuri administrative, sub pretexte de „normalizare“ a justiţiei, practic soţia avocatului Doseanu, doamna judecător Loredana Doseanu, să ofere soluţii avantajoase avocatului Cristian Domocoş, soţul doamnei preşedinte Carmen Domocoş, iar preşedintele Tribunalului Bihor, doamna judecător Carmen Domocoş, „să ofere“ avocatului Răzvan Doseanu un judecător de drepturi şi libertăţi agreat de aceasta", a explicat Crina Muntean într-unul din interviuri.

În anchetă

La scurt timp după apariţia interviurilor, decanul Baroului de avocaţi Bihor, Cristian Domocoş, iar ulterior şi avocatul Răzvan Doseanu, au sesizat Inspecţia Judiciară. „Aceste interviuri nu au alt scop decât decredibilizarea întregii justiţii de la nivelul Tribunalului Bihor şi a Curţii de Apel Oradea, dar şi de la nivel naţional”, se arată în sesizarea avocatului Doseanu.

Inspecţia Judiciară a finalizat ancheta în caz pe 20 decembrie, anul trecut, când a şi înaintat raportul Secţiei pentru judecători în materie disciplinară a CSM, cu propunere de sancţionare iar potrivit rezoluţiei, deşi statutul de magistrat nu o privează  pe judecătoare de dreptul la libera exprimare, ea avea obligaţia de a-şi prezenta opiniile cu moderaţie şi reţinere.

În loc de asta, au explicat inspectorii, judecătoarea a făcut declaraţii care „generează grave îndoieli în ceea ce priveşte imparţialitatea sau chiar independenţa acestora, afectând demnitatea lor în profesie şi în societate şi actul de justiţie în general”, iar afirmaţiile ei, exprimările dar şi modalitatea în care le-a prezentat „constituie atât o manifestare contrară demnităţii funcţiei”, cât şi „de natură a aduce atingere probităţii profesionale şi prestigiului justiţiei”. 

Citiţi şi: 

CCR trage de timp pe banii românilor: a amânat pentru toamnă decizia privind tăierea pensiilor speciale. 7 din 9 judecători CCR au ei înşişi pensii speciale

Trei ani de procese pentru două rujuri furate. Cazul fără prejudiciu a fost închis oficial pe cheltuiala statului

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite