Coordonatorul campaniei de vaccinare despre profesoara moartă la trei zile după imunizare: „Nu are cum să fie legat de vaccin”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valeriu Gheorghiţă Foto: Mediafax Foto / Alexandru Dobre
Valeriu Gheorghiţă Foto: Mediafax Foto / Alexandru Dobre

Medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID, susţine că decesul profesoarei din Oradea, la trei zile după ce a primit a doua doză de vaccin, „nu are, în niciun caz, cum să fie legat de vaccin".

Valeriu Gheorghiţă a făcut declaraţia la Antena 3, sâmbătă, precizând că nu a fost informat oficial în legătură cu acest caz şi că a aflat doar sâmbătă din presă despre el.

"Unele date medicale şi investigaţii efectuate sunt relevante. Din cele prezentate în materialul din presă arată o disfuncţie multiplă de organe care nu are în niciun caz cum să fie legată de vaccin, pentru că din punct de vedere fiziologic nu se pot instala într-un timp atât de scurt discuncţii multiple de organe. Deci, cu siguranţă, era o afecţiune gravă pre-existentă care a avut parcursul ei natural, din păcate. Medical, nu este suficient de mult timp ca vaccinul să contribuie într-un fel sau altul", a spus Gheorghiţă. 

Ptrivit metodologiei, a adăugat el, evenimentul trebuie raportat oficial "indiferent dacă se ridică sau nu suspiciunea vreunei relaţii de cauzalitate". "Chiar dacă, din punct de vedere medical, noi ştim că nu există nicio legătură, totuşi acea fişă de raportare trebuie completată de către profesionişti în domeniul sănătăţii şi transmisă către Agenţia Naţională a Medicamentului". 

"Pe măsură ce noi vom vaccina un număr mult mai mare de persoane, câteva milioane de persoane, vă imaginaţi că în lotul acelor persoane apar evenimente naturale care sunt legate de condiţii medicale pre-existente şi pe care nu le punem pune pe seama vaccinării. Trebuie să înţelegem că, din păcate, sunt evenimente care ţin de evoluţia biologică a unor boli pre-existente, cunoscute sau nu", a mai declarat medicul. 

Fosta directoare a Liceului German "Friedrich Schiller" din Oradea, profesoara Adriana Bunea, a murit, joi, după ce luni, chiar în ziua administării celei de-a doua doze de vaccin anti-Covid (serul Moderna), a ajuns la spital, în stare de inconştienţă şi cu un diagnostic prezumtiv de "intoxicaţie cu substanţă necunoscută".

Managerul spitalului, dr. Adrian Duşe, a respins ideea că vaccinul ar fi avut vreo legătură cu decesul, iar membrii familiei au declarat presei locale că în ultimele două săptămâni s-a simţit rău. Inclusiv luni dimineaţă nu s-a simţit bine, dar şi-a revenit, a mers la vaccin, iar medicii i-au făcut un consult sumar şi au spus că se poate face rapelul.

Cauza exactă a morţii urmează să fie stabilită după analize specifice, în urma efectuării necropsiei.

 

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Profesoară moartă la trei zile de la al doilea vaccin anti-COVID. Medic: „Nu se poate face legătură între vaccinare şi deces”

O nouă tranşă de vaccin Pfizer ajunge luni în România 

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite