Angajații ștrandului și părinții, vizați de ancheta deschisă în cazul morții fetiței de șapte ani FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bazinul mare din Ioșia, unde s-a petrecut tragedia
Bazinul mare din Ioșia, unde s-a petrecut tragedia

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor s-a autosesizat în cazul fetiței de 7 ani, moartă ieri în ștrandul Ioșia din Oradea, după ce a fost înghițită de gura de golire a bazinului mare.  Cercetările îi vizează pe angajații ștrandului, dar și pe părinții fetei.

"Am deschis o anchetă cu privire la împrejurările în care s-a înecat fetița. Deocamdată nu se știe cui aparține vinovăția. Ancheta îi vizează atât pe angajații ștrandului, care se ocupă cu întreținerea, cât și pe părinți", a declarat prim-procurorul Viorel Gavra. Cei găsiți vinovați ar putea fi acuzați de ucidere din culpă.

Fetița în vârstă de 7 ani a unui pastor de la de la Biserica Penticostală Apostolică Română Bethel  a murit sâmbătă în ștrandul Ioșia. Micuța a fost aspirată de gura de golire a a bazinului mare din ștrand.  În ciua eforturilor depuse de martorii prezenți la incident și de echipajele de salvare, micuța nu a putut fi salvată.  "Echipajul a reușit să o resusciteze și a transportat-o la spital, unde a suferit al doilea stop cardio-respirator și nu a mai putut fi salvată", a declarat doctorul Hadrian Borcea, șeful Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Oradea. "Avea traumatisme foarte severe, care au contribuit, pe lângă înec, la moarte fetiței", confirmă medicul.  



Dă click pe poză pentru o fotogalerie cu locul tragediei

Ștrandul Ioșia

Bazin redeschis

Ștrandul Ioșia a fost plin de lume și astăzi. Reprezentanții Regiei Autonome de Piețe, Agrement și Salubritate, au spus că incidental de ieri nu i-a determinat pe orădeni să ocolească ștrandul. Mai mult, bazinul în care s-a petrecut tragedia a fost redeschis astăzi, după ce poliția a constatat că angajații au montat un grilaj nou deasupra gurii de golire a bazinului.

Citește mărturia orădeanului care a încercat să o aducă la viață pe micuță, mâine în cotidianul Adevărul

Oradea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite