Vipera nikolskii, fotografiată într-o pădure din Iași. Recomandările specialiștilor privind speciile veninoase

0
Publicat:

Vipera nikolskii a fost fotografiată de către un trecător, într-o pădure de la marginea Iașului. Specia este văzută foarte rar, fiind considerat un șarpe timid, care se retrage imediat la adăpost.

Vipera fotografiată într-o pădure din Iași. FOTO Codrii Iașilor
Vipera fotografiată într-o pădure din Iași. FOTO Codrii Iașilor

Vipera a fost fotografiată de către un ieșean ieșit la plimbare într-o pădure de la marginea orașului, însă acesta a povestit că nu a fost în pericol, șarpele retrăgându-se în momentul în care a simțit apropierea unui corp străin.

„Rămâne important să fim atenți dacă umblăm cu mâinile prin frunze (de exemplu pentru ciuperci), să nu călcăm accidental pe ele, să purtăm bocanci ca precauție și în nicio situație să nu căutăm să le atingem sau să le facem rău, abia atunci crescând riscul de mușcătură. Nu e nimic de speriat, e un șarpe timid, care va căuta să se retragă imediat, sunt șanse foarte mici să îl vedem”, au scris reprezentanții Codrii Iașilor, o comunitate care adună iubitorii de natură din județul Iași și din împrejurimi. 

Vipera nikolskii este un șarpe veninos, exemplarele adulte sunt complet negre, iar juvenilii sunt gri-albăstrui sau maronii cu model pe spate. În partea de est a țării, există și exemplare negre, dar și exemplare gri, gri-albăstrui sau cărămizii, scrie serpedia.ro.

Exemplarele adulte au între 50 și 90 de cm și se hrănesc cu mamifere mici, păsări, reptile și amfibieni. 

Vipera nikolskii este aproape imposibil de întâlnit vara, cel mai des fiind fotografiată primăvara, atunci când iese de la hibernat, sau toamna, când temperaturile încep să scadă. 

Petiție pentru Codrii Iașilor, parc natural

Peste 30.000 de persoane au semnat o petiție prin care se cere demararea de urgență a procedurilor pentru desemnarea Sit-ului Natura 2000 Pădurea Bârnova Repedea, în imediata vecinătate a Iașului, a doua cea mai mare aglomerare urbană din țară cu 500.000 de locuitori, în Parc Natural.

Inițiatorii cer introducerea în protecție strictă a minimum 50% din pădurile Pădurii Bârnova - Repedea și păstrarea arborilor seculari, remarcabili, pe picior inclusiv în parcelele în care se exploatează pentru rolul identitar și în conservarea habitatelor.

„Identificarea acestora trebuie făcută transparent și public, iar procesul de marcare a arborilor pentru APV-uri trebuie să includă măsuri care să prevină tăierea lor, așa cum s-a întâmplat în ultimii ani”, se arată în inițiativa Codrii Iașilor.

Ieșenii cer și promovarea activităților recreative responsabile, cu impact minim, în sit, dar și desemnarea de noi trasee turistice pentru plimbare și biciclete. 

Iaşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite