Un afacerist român urmărit internațional de peste zece ani se poate întoarce liniștit acasă. Scapă de închisoare prin prescripția dosarului
0Omul de afaceri Cristian Maftei, urmărit internațional de peste zece ani, a scăpat de condamnarea cu închisoarea după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat decizia Curții de Apel, care, la începutul lunii iulie, constătase prescrierea răspunderii penale pentru Maftei.

„ÎCCJ a respins astăzi contestația formulată de Parchet. Interesant este că, după ce la data de 3 iulie 2025, când dosarul s-a judecat în primă instanță la Curtea de Apel Iași, DNA a susținut admiterea contestației la executare formulată de judecătorul delegat, constatarea prescripției și anularea mandatului de arestare, ulterior a făcut contestație la ÎCCJ, susținând contrariul.
E ca și cum la starea civilă spui «da», iar la cununia religioasă te răzgândești și te declari celibatar. Chestiunea a stârnit zâmbete și în sala Instanței Supreme”, a declarat reprezentantul lui Cristian Maftei, avocatul Marius Sebastian Striblea, potrivit publicației Ziarul de Iași.
În cursul dezbaterilor de la ÎCCJ, reprezentanții DNA au invocat prevederile recent apărutei reglementări legale prin care cei care se sustrag de la executarea unei pedepse sunt considerați evadați. Pentru aceasta însă, trebuie să existe o hotărâre definitivă a unei instanțe, consemnată în cazier.
Cristian Maftei a fost condamnat în iunie 2014 la şase ani de executare în dosarul „Mită la prefect”, în urma unui „proces - maraton” care s-a derulat pe durata a şapte ani.
În acelaşi dosar au fost condamnaţi fostul prefect Radu Prisăcaru, fostul şef al Agenţiei Domeniilor Statului Flavius Ioniţă şi avocatul Toni Baltag, aceştia din urmă ispăşindu-şi pedepsele.
Inculpaţii au fost acuzaţi că au solicitat de la Dorin şi Norina Forna un teren de trei hectare dintr-o suprafaţă de 16 hectare, pe care cei doi soţi voiau să o retrocedeze. Cristian Maftei era cel care trebuia să intermedieze „tranzacţia”, însă denunţul soţilor Forna a stopat afacerea.

















































