Tradiţia din prima zi de Paşti. De ce e bine să te speli pe faţă cu apa în care ai pus un ou şi un bănuţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhiva
FOTO: Arhiva

Primul lucru pe care îl fac mulţi dintre români în dimineaţa zilei de Paşte este acela de a se spăla pe faţă cu apa în care a stat peste noapte un ou roşu, împreună cu o monedă.

În cele mai multe zone din România, tradiţia din dimineaţa primei zile de Paşti spune că fiecare credincios trebuie să se spele pe faţă cu apa în care a fost pus un ou roşu şi un bănuţ. În urma acestei tradiţii, se spune că persoanele care se spală pe faţă au acea apă vor fi purificate şi curăţate de păcate. 

Imediat după Slujba Învierii, credincioşii se întorc acasă cu ouăle sfinţite şi le pun într-un vas cu apă, unde le lasă până dimineaţă, alături de o monedă. Apa are o semnificaţie foarte importantă în tradiţiile populare, aceasta întâlnindu-se la botez, nuntă şi alte sărbători religioase. 

Oul roşu reprezintă sănătatea şi speranţa, oamenii care se vor spăla cu apa în care se află oul având parte de un an fără boli. Lângă oul roşu se poate pune şi unul alb, care înseamnă puritate, iar moneda aduce noroc. 

De asemenea, tradiţia spune că în prima zi de Paşti este bine ca garderoba să fie nouă, pentru purificarea corpului şi sufletului. În unele zone ale ţării, băieţii şi fetele se spală într-o apă curgătoare, pentru a deveni mai puternici şi mai sănătoşi. 


Vă recomandăm să citiţi şi: 

Emmanuel Macron, Marine Le Pen şi ameninţarea întunericului de la Kremlin peste Europa

„Marea Olteniei” şi satul de vacanţă recăpătat după două decenii de procese: schi nautic, debarcader, insule artificiale VIDEO

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite