Temperaturile neobişnuit de ridicate umplu spitalele. La Pediatria din Iaşi, într-un singur pat dorm câte doi copii şi părinţii lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Într-un singur pat stau câte doi copii bolnavi şi părinţii lor
Într-un singur pat stau câte doi copii bolnavi şi părinţii lor

Variaţiile de temperatură au dublat adresabilitate la unităţile medicale. Copiii sunt aduşi cu viroze respiratorii, pneumonii şi gastroenterite. În unele clinici, într-un singur pat stau câte doi copii bolnavi, precum şi părinţii care îi însoţesc.

Spitalul de Pediatrie ‘’Sfânta Maria’’ din Iaşi este supraaglomerat în această perioadă. Medicii spun că din cauza încălzirii bruşte şi a variaţiilor de temperatură, numărul de cazuri s-a dublat. S-a ajuns astfel în situaţia ca mai mulţi copii bolnavi să trebuiască să împartă acelaşi pat.

De exemplu, la Secţia de Pediatrie Generală şi Gastroenterologie, pe cele 75 de paturi, într-o singură zi au fost internaţi 150 de copii. Lor li se adaugă şi părinţii care îi însoţesc.

Astfel, câte doi copilaşi împart acelaşi pat, iar pe timpul nopţii părinţii dorm pe scaune cu capul pe pat. 

‘’Secţia este arhiplină. Este foarte greu pentru mamele care dorm pe scaune, lângă paturile copiilor pentru că nu au unde să stea. Este normal să fie nemulţumite, dar nu avem ce altceva să facem. Copiii trebuie trataţi, numai că sunt extraordinar de multe cazuri’’, spune asistenta şefă Gina Munteanu. 

Medicii spun că cei mai afectaţi sunt sugarii. Ajung cel mai frecevnt cu diaree, gastroenterite şi viroze la spital.

''Avem multe cazuri de gastroenterite, boli diareice acute şi de natură virală, rotavirusuri. În clinica pe care o conduc, pe 75 de paturi erau 150 de pacienţi pentru că în pediatrie eşti obligat să internezi tot’’, spune prof. Marin Burlea, şef Clinică Pediatrie-Gastroenterologie. 

Părinţii sunt nevoiţi să accepte situaţia. ‘’Este foarte greu, dormim câte doi în pat, am trei zile de când dorm înghesuit. Copilul a fost cu răceală, la trei zile a făcut vomă şi diaree. Nu mă aşteptam să fie atât de aglomerat, dar trebuie să acceptăm pentru că nimeni nu ajunge de bine la spital’', spune un părinte. 

Anual, la spitalul din Iaşi sunt trataţi peste 20.000 de copii din Moldova. 

Vă mai recomandăm:

Cel mai mare spital de pediatrie din Moldova nu are o piscină pentru recuperarea copiilor cu dizabilităţi locomotorii. Părinţii sunt obligaţi să plătească pentru tratament

Intervenţii amânate la Spitalul de Pediatrie din cauza a prea puţine săli de operaţie. Lista de aşteptare se întinde pe  trei luni

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite