Cel mai mare spital de pediatrie din Moldova nu are o piscină pentru recuperarea copiilor cu dizabilităţi locomotorii. Părinţii sunt obligaţi să plătească pentru tratament

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piscina de la Spitalul de Recuperare din Iaşi este folosită şi de copii FOTO: Arhivă
Piscina de la Spitalul de Recuperare din Iaşi este folosită şi de copii FOTO: Arhivă

Centru medical, Iaşul nu are la Spitalul de Pediatrie un bazin pentru şedinţele de recuperare în apă esenţiale pentru copiii cu dizabilităţi neuromotorii. Deşi este cea mai mare unitate de proofil din Moldova, de mai bine de un deceniu piscina de la secţia de balneologie a spitalului este nefuncţională. Astfel, părinţii se văd nevoiţi să-şi ducă copiii la un spital pentru adulţi.

Copiii cu probleme neuromotorii din Moldova sunt plimbaţi între spitale pentru şedinţele în apă, extrem de necesare pentru recuperarea lor. Piscina de la secţia de balneologe pediarică este defectă de mai bine de un deceniu, iar părinţii îi duc la bazinul de la Spitalul de Recuperare, unde însă pentru 10 şedinţe de hidrokinetoterapie trebuie să plătească 250 de lei.

Deşi este vital ca un spital de pediatrie să fie dotat cu un astfel de bazin, conducerea unităţii ridică din umeri şi promite că situaţia va fi rezolvată când întreg spitalul va fi reabilitat. 

‘’Bazinul este închis din 2003, atunci s-au făcut nişte intervenţii greşite la instalaţii şi s-a stricat sistemull de evacuare a apei. Vom achiziţiona o piscină din fibră de sticlă de la o firmă de profil. Din câte ştiu, costă între 10.000 şi 15.000 de euro una’’, spune Radu Terinte, managerul Spitalului de Pediatrie Iaşi.

Părinţii sunt nemulţumiţi că trebuie să apeleze la piscinele private. Nu mulţi îşi permit din cauza preţurilor. Mai convenabil este bazinul de la Spitalul de Recuperare din Iaşi, unde pentru 10 şedinţe în apă  plătesc 250 de lei. Însă aici mereu este aglomerat. 

‘’La kinetoterapeuţi este listă de aşeptare, aşa este de aglomerat. Nu este de conceput ca un centru universitar, un centru medical pentru Iaşi să nu aibă u bazin de recuperare pentru copii’’, spune un părinte. 

La secţia de balneologie pediatrică din Iaşi sunt trataţi în fiecare an 2.000 de copii. 

Vă mai recomandăm:

Lipsesc aparatele care îi ajută pe copiii în stare critică să respire. Medicii din Iaşi îi salvează  cu metode rudimentare

Intervenţii amânate la Spitalul de Pediatrie din cauza a prea puţine săli de operaţie. Lista de aşteptare se întinde pe  trei luni

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite