Tânărul pictor ieșean care va expune pe Lună. Khaled Matar este pe jumătate palestinian şi studiază în Florența

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Picturile ieșeanului Khaled Matar vor fi trimise pe Lună alături de lucrările a 30.000 de creatori contemporani din 139 de ţări. Operele au fost premiate în cadrul International ARC Salon Competition.

Khaled Matar SURSA Arhiva personală
Khaled Matar SURSA Arhiva personală

Două picturi ale unui artist din Iași vor ajunge pe Lună. La doar 21 de ani, Khaled Matar este singurul artist român ales pentru acest proiect al NASA. În urma celei de-a 16-a ediţii a Competiţiei Internaţionale Art Renewal Center, Khaled a obţinut două Menţiuni de Onoare cu picturile sale „Fire Keeper” şi „Reaching for the Holy Grail”.

Acestea vor fi incluse în Codexul Lunar „Colecţia Polaris” şi vor ajunge pe Lună. Operele de artă vor fi gravate cu laser pe o microfişă de nichel sau digitizate pe carduri de memorie terabyte şi incluse într-o capsulă a timpului.

Patru capsule ale timpului, pline cu zeci de mii de opere de artă, vor fi trimise pe Lună în programul numit „The Lunar Codex”. Zborul va avea loc în 2024. 

Înseamnă mult pentru mine să văd că Art Renewal Center apreciază efortul pe care l-am depus, iar acest lucru mă motivează să lucrez şi mai mult pentru a deveni mai bun în ceea ce fac. Nu mi-am putut imagina niciodată că picturile mele vor ajunge pe Lună. Uneori mă uit la Lună şi parcă nu îmi vine să cred că va exista acolo o capsulă în care vor fi stocate şi două imagini create de mine”, mărturiseşte Khaled Matar.

Fire Keeper, păstrătorul focului

Pictura Fire Keeper reprezintă momentul în care eroul căzut este ajutat de o forță a naturii, protectoarea focului. 

Pictura «Fire Keeper» este inspirată din monomitul lui Joseph Campbell. Această lucrare înfăţişează salvarea eroului căzut către Fire Keeper, adică păstrătoarea focului care îi oferă focul etern ce îl va reînvia şi va alunga întunericul”, spune Khaled despre „Fire Keeper”. 

Fire Keeper, una dintre picturile care vor fi expuse pe lună SURSA Khaled Matar
Fire Keeper, una dintre picturile care vor fi expuse pe lună SURSA Khaled Matar

Reaching for the Holy Grail, căutarea Sfântului Graal

Pictura Reaching for the Holy Grail reprezintă căutarea Sfântului Graal, explică tânărul pictor ieșean. 

Povestea Regelui Arthur şi a cavalerilor săi care s-au aventurat în necunoscut pentru a găsit acest simbol al celei mai preţioase comori m-a impresionat profund. Fără a şti exact ce este acest artefact sau unde poate fi găsit, ghidaţi doar de convingerea existenţei sale, aceştia au decis să înceapă căutarea din punctul în care pădurea li s-a părut cea mai întunecată. Am decis să reprezint Sfântul Graal ca un potir, în timp ce din întuneric mâinile cavalerilor încearcă să se atingă. Doar prin cucerirea necunoscutului poate cineva să îţi atingă idealul”, explică tânărul despre cea de-a doua pictură premiată.

Pictura Reaching for the Holy Grail SURSA Khaled Matar
Pictura Reaching for the Holy Grail SURSA Khaled Matar

Khaled Matar a învățat la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași, iar în prezent este student la Academia de Artă din Florența. El a avut până acum patru expoziții în Barcelona, New York, Copenhaga și București. 

Ce este Codexul Lunar

Codexul Lunar este o arhivă de artă, cărţi contemporane, poveşti, poezie, muzică şi filme, adică munca a 30.000 de creatori din 139 de ţări, lansată pe Lună în patru misiuni NASA, în patru capsule ale timpului.

Este prima plasare semnificativă a artelor contemporane pe Lună din ultimii 50 de ani. Colecţia Polaris este cea de-a patra şi ultima capsulă temporală pentru Codexul Lunar şi va fi lansată alături de Roverul VIPER al NASA.

Lansarea Colecţiei Polaris este îndreptată către Polul Sud Lunar şi este programată pentru luna noiembrie a anului 2024. Atât lansarea, cât şi aterizarea vor fi transmise în direct.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite