Şofer trimis în judecată după ce pasagera din spate a zburat cu tot cu portieră
0
Silviu Florin Ignat (19 ani) a fost acuzat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi de vătămare corporală din culpă gravă. Şoferul ar fi produs un accident rutier, iar pasagera din spate a fost grav rănită.
Procurorii susţin că pe 27 decembrie 2010 tânărul, care conducea un Volkswagen Golf, s-a angajat într-o depăşire neregulamentară în apropiere de Iaşi. Ignat a intrat într-un Opel Vectra care circula regulamentar. În urma impactului o portieră a fost dizlocată, iar pasagera de pe bancheta din spate a fost aruncată din maşină.
Tânăra a avut leziuni la coloană şi pentru a se recupera au fost nevoie de 90-95 de zile de îngrijiri medicale.
Citiţi şi:
Deznodământ în dosarul „mită la prefect" după cinci ani de judecată
S-a dus la furat cu toporul în mână
Procurorii l-au trimis în judecată pentru vătămare corporală din culpă şi pe Andrei Hriscu (22 de ani). Tânărul ar fi condus pe 21 mai 2011 un Opel Vectra, iar în localitatea Popricani şi-a dat seama că maşina avea defecţiuni la sistemul de alimentare cu combustibil. Şoferul a făcut o serie de manevre în trafic, iar la un moment dat când mergea cu spatele, a intrat într-uhn Tico. O pasageră din maşina care circula regulamentar a fost rănită şi a avut nevoie de 23 de zile de îngrijiri medicale. Hriscu a recunoscut faptele în faţa anchetatorilor.























































