Şofer ieşean judecat după ce a condus fără permis şi a încercat să fugă de poliţişti
0Incidentul s-a petrecut la sfârşitul lunii aprilie pe Drumul European 583. Echipajul Poliţiei Rutiere a pornit în urmărirea tânărului după ce acesta a întors brusc autoturismul şi a accelerat
Potrivit actului de acuzare întocmit de procurori, Vasile Hogaş (24 de ani) conducea un autoturism Opel Vectra. În jurul orei 20.30, tânărul a observat un echipaj al Poliţiei Rutiere care patrula pe Drumul European 583. A întors brusc autoturismul şi a gonit spre localitatea Bogonos.
Autospeciala Poliţiei l-a urmărit pe o distanţă de aproximativ 300 de metri, până când Hogaş a ieşit de pe şosea şi a continuat să conducă pe câmp încă 200 de metri. A oprit apoi maşina, a coborât şi a încercat să fugă, fiind însă prins de agenţii de poliţie.
Verificările făcute de anchetatori au scos la iveală faptul că Hogaş nu are permis de conducere pentru nicio categorie. În timpul audierilor el a susţinut că a plecat cu maşina din localitatea Bogonos şi că trebuia ca, odată ajuns la drumul european, maşina să fie condusă de altcineva, doar că s-a speriat când a văzut agloemraţia de pe şosea şi intenţiona să se întoarcă acasă.























































