Săracii din Iaşi, condamnaţi la foame. Mâncarea de la Cantina Socială riscă să fie nepreparată din cauza unei plite uzate
0Soba la care se prepară zilnic meniurile pentru persoanele cu o situaţie financiară precară este veche de două decenii, iar costul uneia noi depăşeşte suma de 70.000 de lei. Conducerea Cantinei de Ajutor Social susţine că instalaţia este uzată în ultimul hal.
Cele 165 de persoane din Iaşi care îşi duc traiul cu ajutorul hranei pe care o primesc de la Cantina de Ajutor Social riscă în curând să nu mai aibă ce mânca. Conducerea Cantinei Săracilor spune că plita la care prepară mâncarea poate ceda oricât din cauza gradului mare de uzură.
„Soba n-o mai duce mult. Este în ultimul hal. O avem de mai bine de 20 de ani, dar nu ne permitem să cumpărăm una nouă. Cât am putut am utilat bucătătria cu tot ce se putea: maşină de curăţat cartofi, malaxor, cuptor electric şi lăzi frigorifice. La sobă însă nu se mai găsesc nici piese de schimb. Am depus la Primărie o cerere de achiziţionare la uneia Primărie", spune Livia Rusu, directorul cantinei de Ajutor Social din Iaşi.
Preţul unei sobe ajunge la 70.000 de lei, o sumă prea mare pentru a fi achiziţionată din bugetul cantinei care se ridică la 900.000 de lei.
„Cei 900.000 de lei trebuie să ne ajungă pentru a asigura hrana întregul an", mai spune directorul Livia Rusu.
La Cantina Săracilor mănâncă doar persoanele care primesc ajutor social şi prestează servicii în folosul comunităţii.























































