Regizorul Cristian Mungiu aduce Trofeul Palme d’Or acasă, la Iași, în premieră. Va fi expus la Ateneu VIDEO

0
Publicat:

Trofeul este primul Palme d’Or pentru lungmetraj din istoria cinematografiei românești și va putea fi admirat doar în timpul evenimentului de la Iași. Regizorului român îi este dedicată o ediție specială a proiectului cultural CineLegendele Filmului Românesc.

Arhiva CineLegendele SFR   Grafica: Marius Asiminei
Arhiva CineLegendele SFR Grafica: Marius Asiminei

Va fi un dublu eveniment la Iași, dedicat regizorului Cristian Mungiu. Joi, 12 octombrie 2023, regizorul Cristian Mungiu va fi sărbătorit la Ateneul Național din Iași, în cadrul CineLegendele, un proiect marca Serile Filmului Românesc. Potrivit organizatorilor, spectatorii vor putea participa la un dublu eveniment: proiecția filmului „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, recompensat cu Palme d’Or la Cannes în 2007 și lansarea primului volum de memorii scris de Cristian Mungiu, publicat la Editura Humanitas.

Astfel, în premieră, la Ateneul Național din Iași, va fi expus Trofeul Palme d’Or, câștigat de Cristian Mungiu la cea de-a 60-a ediție a Festivalului de la Cannes. Trofeul este primul Palme d’Or pentru lungmetraj din istoria cinematografiei românești și va putea fi admirat doar în timpul evenimentului de la Iași.

Concret, potrivit calendarului evenimentului, joi, 12 octombrie 2023, de la ora 17:30, va rula, în prezența regizorului ieșean, filmul „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”.  Filmul dezbate un subiect tabu - drama trăită de femeia română în contextul Decretului anti-avort din perioada lui Ceaușescu. Producția îi are în rolurile principale pe Anamaria Marinca, Laura Vasiliu, Vlad Ivanov, Alexandru Potocean, Luminița Gheorghiu și Mădălina Ghițescu.

Pe lângă succesul de la Cannes, „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” a primit Premiul pentru cel mai bun film european, iar Cristian Mungiu a fost considerat cel mai bun regizor european al anului 2007 la cea de-a XX-a ediție a Festivalului Filmului European, la Berlin.

În 2008, pelicula a câștigat la trei categorii ale Festivalului Gopo, iar în 2009 a fost răsplătită și cu Premiul Goya pentru cel mai bun film european.

Cristian Mungiu, carte despre bunica și anii de comunism

Totodată, în aceeași zi, joi, 12 octombrie 2023, de la 19:30, la Ateneul Național din Iași va avea loc și lansarea cărții lui Cristian Mungiu intitulate „Tania Ionașcu, bunica mea. O biografie basarabeană” (Editura Humanitas), urmată de o sesiune de autografe.

Întâlnirea îi aduce împreună pe Cristian Mungiu, în dialog cu Florin Lăzărescu și Cătălin Sava. Discuția va fi moderată de Corina Giurgia.

Cartea surprinde viața bunicii materne, alături de care Cristian Mungiu a copilărit la Iași: „Bunica – mi-o amintesc – stătea pe fotoliul ei pat acoperit cu o cergă roșie, iar eu stăteam la masa din sufragerie, lângă ea, îi puneam întrebări și scriam, consemnând fiecare amănunt pe cât puteam cu vocea ei, încercând să-i păstrez cât mai mult vorbele. (…) Încep însă să am sentimentul, astăzi, că nu atât pentru ea am hotărât să-i consemnez viaţa, nu doar ca să-i dau ei sentimentul că n-a trăit degeaba, ci mai mult pentru mine, ca să pot eu accepta mai ușor zădărnicia vieţii ei – și a vieţii în general”

CineLegendele SFR este un proiect marca festivalulului Serile Filmului Românesc, realizat cu sprijinul Ateneului Național din Iași și Cinema Ateneu.

Intrarea la ambele evenimente este liberă, pe bază de rezervare pe https://cinemaiasi.ro/film/cinelegendele-sfr/

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite