Primele norme pentru a accesa banii europeni destinaţi reabilitării termice. Vezi cine poate lua fonduri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reabilitare termică pe bucăţi
Reabilitare termică pe bucăţi

Şefii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului au anunţat lansarea ghidului privind accesarea banilor pentru „Sprijinirea investiţiilor în eficienţa energetică a blocurilor de locuinţe“.

Timp de 30 de zile, Ghidul Solicitantului poate fi consultat pe site-ul ministerului. „Apelul de proiecte ar putea fi deschis începând cu luna octombrie, după îndeplinirea formalităţilor solicitate de Comisia Europeană. Schema de finanţare se va aplica blocurilor de locuinţe construite după proiecte elaborate în perioada 1950-1990, în care locuiesc categorii sociale vulnerabile şi familii cu venituri reduse din municipiile reşedinţă de judeţ (peste 50% dintre familiile - proprietari din clădire au un venit net lunar pe membru de familie de maximum 500 de euro)“, au anunţat oficialii ministerului.

Haos urbanistic cu acte în regulă în Iaşi

La nivelul ţării sunt disponibili 150 de milioane de euro, din fonduri europene şi 154 de milioane din contribuţia naţională, bani de la bugetul de stat, cel local şi de la proprietarii de apartamente incluse în program. Pot beneficia de aceşti bani doar autorităţile din municipiile reşedinţă de judeţ. Mai multe afli AICI

FOTO Blocurile-curcubeu au împânzit tot Iaşiul

"La nivelul comisiei de monitorizare a Programului Operaţional Regional s-a luat o decizie în ceea ce priveşte reabilitarea energetică a locuinţelor mai vechi de '90. Este o sumă foarte mare alocată pentru cei şapte poli de creştere din întreaga ţară, ar fi în jur de 300 de milioane de euro. Iaşiul va fi principalul beneficiar în regiune. Ar putea primi 16,8% din fonduri, ar fi cam 70 de milioane de euro. Din aceşti bani, 50% vor fi daţi de Comisia Europeană, 50% partea românească, 10%-15% proprietarii", anunţa Constantin Apostol, şeful Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Est.

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din judeţ!

Iaşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite