Primăria Iaşi vrea să evacueze sediul PSD, aflat într-o clădire de patrimoniu din centrul oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Contrele între primarul Mihai Chirica şi filiala judeţeană PSD Iaşi continuă după excluderea edilului-şef din partid.

Municipalitatea ieşeană a trimis către organizaţia judeţeană a PSD Iaşi o notificare  prin care solicită evacuarea spaţiului ocupat de social-democraţi încă din anii ’90. „Primăria Municipiului Iaşi a notificat Organizaţia Judeţeană Iaşi a Partidului Social Democrat cu privire la  obligaţia de a evacua şi preda necondiţionat spaţiul închiriat în condiţiile iniţiale preluării, cu îndeplinirea următoarelor obligaţii: readucerea imobilului închiriat la starea iniţială; refacerea în totalitate a elementelor care au suferit modificări; obţinerea tuturor avizelor necesare readucerii spaţiului închiriat la starea iniţială, respectiv autorizaţie de construire / demolare, acordul proprietarului / administratorului şi avizul Direcţiei Judeţene de Cultură; suportarea cheltuielilor aferente lucrărilor şi avizelor necesare obţinerii autorizaţiei de construire / demolare; suportarea prejudiciilor aduse autorităţii publice locale prin acţiunile ilegale săvârşite asupra imobilului cu regim de proprietate publică şi monument de arhitectură istorică. Nepredarea spaţiului în termenul de 30 zile de la data notificării, adică până pe 20 mai 2018, atrage suportarea de către Organizaţia Judeţeană Iaşi a Partidului Social Democrat a prejudiciului cauzat Primăriei Municipiului Iaşi ca a urmare lipsei de folosinţă a spaţiului, precum şi a cheltuielilor privind utilităţile aferente“, se arată într-un comunicat al Primăriei Iaşi.

Potrivit făcut lucrări de renovare la sediu fără să aibă acordul proprietarului, respectiv Primăria Iaşi.

Scandalul legat de spaţiul ocupat de PSD Iaşi a început concomitent cu demararea procedurilor de excludere a primarului Mihai Chirica, a viceprimarului Gabriel Harabagiu şi a fostului deputat Sorin Iacoban din partid. Practic, în februarie 2018, Primăria s-a autosesizat cu privire la lucrările de modernizare a spaţiului deţinut cu chirie de PSD Iaşi într-o clădire monument istoric. Într-un comunicat transmis de social-democraţii ieşeni, la acea dată, aceştia au recunoscut că nu au niciun aviz pentru că fac doar lucrări de „curăţenie şi igienizare“.

Ulterior, procurorii ieşeni au deschis un dosar penal pentru a verifica modul în care reprezentanţii PSD Iaşi şi-au modernizat sediul, fără autorizaţie, deşi clădirea se află pe lista monumentelor istorice. „La data de 07.02.2018 a fost începută în cauză urmărirea penală in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de executare fără autorizaţie de construire sau de desfiinţare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia a lucrărilor prevăzute de lege, prev. de art. 24 lit. a din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, cu modificările şi completările ulterioare”, a precizat Monica Palaghia, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.

În cursul zilei de ieri, preşedintele filialei judeţene a PSD, Maricel Popa, a declarat, citat de ziaruldeiasi.ro: „Este un act copilăresc, răzbunător. El (Mihai Chirica, n.r.) era în PSD când au început lucrările. Lui doar asta îi place, cancanuri, scamatorii, artificii, în loc să se ocupe de proiectele Iaşului“. Primarul Mihai Chirica nu a oferit încă un punct de vedere.

Citeşte şi:

Europarlamentarul Cătălin Ivan: „E o nebunie generală ce se întâmplă la Iaşi“

Chirica, după excluderea din PSD: Nu există democraţie în PSD. Iaşiul e doar o masă de manevră pentru Dragnea. Este o decizie abuzivă pe care o voi contesta


Cătălin Ivan: Dacă Chirica e exclus din PSD, partidul renunţă definitiv la orice şansă de a mai câştiga Primăria Iaşi în 2020

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite