Misterul celui mai mare penis din lume. Cât măsoară cel mai lung organ reproductiv al unui bărbat
0
Potrivit presei internaţionale, un american de 46 de ani ar avea cel mai lung penis din lume, organul măsurând 34 de centimetri. În urmă cu un an, un mexican s-a lăudat că bărbăţia sa ar fi de nu mai puţin de 48 de centimetri, însă medicii l-au contrazis.
Deşi pe site-ul oficial al Cărţii Recordurilor nu există o menţiune a celui mai lung penis din lume, entităţi media internaţionale precum Huffington Post, HBO sau Rolling Stone îi atribuie acest record americanului Jonah Cardeli Falcon (46 de ani).
Bărbatul a ajuns cunoscut în întreaga lume în 1999, atunci când a fost prezentat într-un documentar realizat de HBO, din care a reieşit că penisul său erect măsoara 34 de centimetri.
Potrivit paginii sale de Wikipedia, în care sunt citate multiple articole realizate despre Falcon, americanul a întreţinut pentru prima dată raporturi sexuale pe când avea 10 ani, cu o vecină de 18 ani. La acea vreme, penisul americanului ar fi avut în jur de 20 de centimetri. Americanul a apărut de-a lungul timpului în mai multe filme şi documentare, dar şi în diferite emisiuni de televiziune.
În 2014, Falcon a fost de acord ca, după moartea sa, penisul său să ajungă la un muzeu, pentru a fi expus.

Anul trecut, presa internaţională a relatat cazul unui mexican de 53 de ani care se lăuda că el ar avea cel mai mare penis din lume, cu o lungime de 48 de centimetri. Medicii au declarat, însă, despre Roberto Esquivel (foto sus) Cabrera, că ar avea un penis de 15 centimetri, restul fiind doar piele.