Ironia sorții: un șofer a scăpat de închisoare pentru că autoritățile nu l-au găsit. Era deja în pușcărie
Un șofer din județul Iași a scăpat de o condamnare cu executare după ce instanța a constatat că autoritățile judiciare nu au reușit să îl găsească pentru a-l aduce la proces. Bărbatul fusese trimis în judecată pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, însă nu a putut fi prezent la proces pentru a-și recunoaște fapta, întrucât era încarcerat în Germania.

Incidentul pentru care a fost judecat s-a produs în seara de 14 ianuarie 2023, când bărbatul își conducea un prieten spre casă. Polițiștii l-au oprit pe un drum comunal și au constatat că avea o alcoolemie de 1,01‰, puțin peste limita de la care fapta constituia infracțiune. Bărbatul fusese la o petrecere cu o seară înainte. Dosarul a ajuns la Judecătoria Hârlău, unde șoferul a fost citat pentru a se prezenta în fața instanței, notează Ziarul de Iași.
Instanța a crezut că era plecat în străinătate
La termenul de judecată s-a prezentat soția bărbatului, care a declarat că acesta era plecat la muncă în străinătate. Ulterior, în dosar a fost depus un proces-verbal potrivit căruia inculpatul nu putea fi adus cu mandat, întrucât se afla în afara țării.
Avocatul bărbatului a precizat însă că acesta era, de fapt, încarcerat în Germania, fără să poată prezenta și documente care să confirme situația. Instanța nu a făcut alte verificări. Au trecut aproximativ zece luni până la pronunțarea sentinței.
Cum inculpatul nu era prezent și nu exista o declarație prin care să își recunoască fapta în fața instanței, judecătorii au ajuns la concluzia că trebuie să aplice o pedeapsă cu executare. În plus, bărbatul mai avea o condamnare pentru tâlhărie și nu era încă reabilitat, astfel că a fost considerat recidivist. Judecătoria Hârlău l-a condamnat la un an și șase luni de închisoare.
Era deja în penitenciarul Rahova când a fost condamnat
Inculpatul a contestat sentința și a susținut că pedeapsa era prea severă. El a arătat că își recunoscuse fapta în timpul urmăririi penale, dar nu a putut face acest lucru și în fața instanței dintr-un motiv obiectiv: se afla în detenție.
Curtea de Apel a fost de acord că instanța de fond trebuia să facă verificări suplimentare. Mai mult, cu aproximativ o lună înainte de condamnare, bărbatul fusese adus în România și se afla în Penitenciarul Rahova.
Potrivit regulilor de procedură, un deținut citat într-un proces trebuie, în principiu, adus în fața instanței, dacă nu a solicitat să fie judecat în lipsă. În aceste condiții, Curtea de Apel a dispus rejudecarea dosarului la Judecătoria Hârlău.
În loc de închisoare, a primit o amendă de 30.000 de lei
La rejudecare, situația șoferului s-a schimbat radical. Judecătorii au ținut cont de faptul că acesta circulase pe un drum comunal cu trafic redus, nu provocase un accident, iar alcoolemia fusese doar puțin peste limita penală. Instanța a apreciat că pericolul creat prin fapta sa nu s-a concretizat într-un incident și a decis înlocuirea pedepsei cu închisoarea cu o amendă penală.
Astfel, bărbatul a fost condamnat la o amendă de 30.000 de lei, echivalentul a 250 de zile-amendă.
Un element important a fost și momentul comiterii faptei. Din iunie 2024, pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului nu mai poate fi aplicată amenda penală, pedeapsa cu închisoarea fiind obligatorie. Fapta lui fusese însă comisă în ianuarie 2023, înainte de modificarea legislației.
Sentința nu este definitivă. Bărbatul a contestat decizia, iar dosarul urmează să fie analizat din nou de Curtea de Apel în luna noiembrie.




















































