Iaşi: Soliştii Operei de la Iaşi ţin concertele prin vecini

Iaşi: Soliştii Operei de la Iaşi ţin concertele prin vecini

Spectacolele au loc la Casa de Cultură a Studenţilor şi la Ateneul Tătăraşi şi sunt stabilite în funcţie de programul celor două instituţii 

Fără sediu, fără bani, fără premiere, teatrul liric ieşean trăieşte cu speranţa că lucrurile vor reveni la normal odată cu închiderea şantierului de la Teatrul Naţional.

La 53 de ani de la primul spectacol, Opera Naţională Română de la Iaşi pare lipsită de vlagă. Tinereţea şi splendoarea au fost ascunse sub schele, iar revenirea stă doar în speranţă, în promisiuni în care puţini mai cred.

„Principala problemă este că nu avem o sală potrivită, un spaţiu al nostru. Nu avem casă, iar pentru spectacole plătim chirie“, spune Adrian Zavloschi, directorul interimar al Operei.

Citeşte şi:

• Chetă pentru salariul lui Nicolae Herlea
• Problemele Operei din Iaşi în perioada comunistă
• Eleanor Parker, vedetă în SUA şi dezastru la Iaşi
• Publicul, „stăpânul“ Operei din Iaşi
• Opera din Iaşiul anilor '50 avea strategie de marketing
• „Tosca“, la 53 de ani de la prima reprezentaţie în Iaşi (VIDEO)
• Poveştile neştiute ale Operei Naţionale din Iaşi (VIDEO)

De două ori în fiecare săptămână, decorurile Operei şi costumele soliştilor se mută  din depozit fie la Casa de Cultură a Studenţilor, fie la Ateneul Tătăraşi. „Înainte de a face un program, trebuie să verificăm când este liberă Sala Gaudeamus“, adaugă Zavloschi.

Mai spaţioasă decât sala de la Ateneu, aceasta este însă de multe ori ocupată. În niciun caz nu se compară cu măreţia Sălii Mari de la Teatrul „Vasile Alecsandri“. „Mutatul dintr-un loc în altul înseamnă mai multă muncă pentru angajaţi. Dar această problemă se «repară» cu suflet“, mai spune directorul interimar Adrian Zavloschi. 

Ultimii ani de „sedentarism liric“

Fost organizator de spectacole, Marcel Fischer afirmă că Opera s-a bazat întotdeauna pe motivaţia angajaţilor. „Uitam de noi, uneori aveam două spectacole zilnic. Munceam uitând de oboseală. Tot ce ştiam era că trebuie să oferim un spectacol perfect“, explică unul dintre fondatorii Operei. Nu doar lipsa „casei“, din 1996 în lucrări aparent nesfârşite, afectează teatrul liric. Conflictele din ultimii ani au slăbit legăturile dintre conducere, solişti şi orchestră. „Tensiunile trebuie depăşite pentru binele publicului“, explică directorul.

Când a propus introducerea a două spectacole săptămânal, s-a izbit de „sedentarism“. Au fost voci care au spus că unul e suficient. Cei care cunoşteau vechea Operă au dat verdictul: nu sunt  deloc prea multe.

Beneficiara unui buget de austeritate, cu 40% mai mic decât cel de anul trecut, Opera nu vine cu nicio premieră anul acesta.

Opera de astăzi, în umbra celei din trecut
„Ca să nu îţi fie greu acum la Operă, trebuie să nu fi prins vremurile bune“, spune directorul interimar Adrian Zavloschi. Cuvintele sale vin în completarea tristeţii lui Marcel Fischer: „Trec zilnic pe lângă Teatrul Naţional şi mă doare să văd ferestrele întunecate. Înainte era activitate zi şi noapte, luminile nu se stingeau“, afirmă unul dintre fonda torii Operei de la Iaşi.