Iaşi: Regiunea pe scurt | adevarul.ro

Iaşi: Regiunea pe scurt

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Cele mai importante ştiri din ediţiile regionale din Moldova ale ziarului „Adevărul de Seară”.

Bacău

Angajaţii de la stat sunt cei mai bolnavi salariaţi

Aproape 1.000 de bugetari băcăuani au fost în concedii medicale în primele cinci luni ale anului. Dintre aceştia, 174 erau angajaţi ai Primăriei Bacău şi 136, ai Direcţiei de Protecţie a Copilului(DPC). De cel puţin trei ani, aceste două instituţii se clasează pe primele două locuri la numărul de scutiri medicale aduse de angajaţi pentru motivarea absenţelor de la serviciu.

”Înainte de 2005, concediile medicale erau o cutumă şi numărul lor era mai mare decât acum. În ultimii doi ani am impus nişte reguli prin care angajaţii care stau prea mult în concedii medicale îşi pot pierde anumite drepturi salariale”, ne-a declarat Sorin Braşoveanu, director DPC Bacău. Reprezentanţii Primăriei spun că majoritatea scutirilor medicale sunt aduse de lucrătorii de la spaţii Verzi. ”Sunt concedii medicale date în urma unei internări, dar sunt şi altele de numai câteva zile. Nu ne putem pronunţa asupra corectitudinii unor concedii recomandate de medicii de familie”, a explicat Ionuţ Tomescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei. (Cezara Duţă)

Botoşani


Leacurile băbeşti împotriva arsurilor solare îi trimit pe botoşăneni în spital

Botoşănenii din mediul rural sunt obişnuiţi să apeleze la serviciile unui medic numai în cazuri extreme. Pentru arsurile suferite în urma unor accidente domestice sau solare, sau pentru simple lovituri, ţăranii au remediile proprii, moştenite de la strămoşi. Din nicio reţetă minune nu lipseşte gălbenuşul de ou amestecat cu diferite plante care, potrivit localnicilor,, calmează durerea.

De cele mai multe ori aplicarea acestor tratamente nu face decât să le agraveze însă starea de sănătate. „Astfel de cazuri sosesc mai ales în sezonul cald. Vin pacienţi cu arsuri solare chiar de gradul III care au folosit tratamente empirice, în urma cărora s-au infectat. În aceste situaţii perioada de tratament este mai lungă şi în consecinţă, spitalul cheltuie mai mult”, a precizat doctorul Petrică Rădăuceanu, şeful Unităţii de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean Mavromati. (Alex Chirilă)

Neamţ


Absolvenţii de liceu pleacă în masă din Piatra Neamţ

Majoritatea vor să-şi continue studiile în oraşe mai mari. „Am aplicat pentru advertising în Marea Britanie. Dacă nu, merg la Relaţii Publice şi Comunicare, la Cluj. Bănuiesc că pot da dovadă de creativitate în ceea ce priveşte publicitatea şi e un domeniu de viitor. M-aş mai întoarce în acasă abia după ce voi împlini 40 de ani”, spune Ştefan Stoica, absolvent al Colegiului Naţional „Calistrat Hogaş”. 

Părinţii şi-ar vrea copiii cât mai aproape însă admit că facultatea este cea mai bună opţiune. „Oricât de greu mi-ar fi s-o ştiu la distanţă, sunt conştientă că ei îi va fi mai bine. Îmi doresc să nu se plângă peste câţiva ani că nu are un loc de muncă aşa cum şi l-ar fi dorit numai pentru că nu a urmat o şcoală”, recunoaşte Elena Petrescu. În plus, nici piaţa locurilor de muncă din Piatra Neamţ nu oferă şanse prea mari licenţiaţilor. În această luna sunt scoase la concurs doar cinci posturi vacante pentru absolvenţii de studii superioare. Restul de 73 de slujbe ofertate sunt destinate persoanelor cu studii medii. (Andreea Amariei)

Suceava

Sfintele Moaşte atrag românii în Suceava

Racla Sfântului Ioan cel Nou a adus la Suceava credincioşi din toate colţurile ţării, care vor participa la slujba de priveghi şi la procesiunea moaştelor prin oraş. Motivele pentru care vin pelerinii sunt dintre cele mai diverse, fie pentru vindecarea unor boli, fie pentru prosperitatea familiei sau pentru ajutor în căsnicie, însă cu toţii au credinţa că un miracol le va rezolva problemele. „Am venit aici pentru că mama mea a fost foarte bolnavă. Era pe patul de moarte şi nu mai aveam speranţe aşa că am mers anul trecut la Sfintele Moaşte şi, ca printr-un miracol, s-a vindecat câteva luni mai târziu”, a spus Alexandra Cerlincă, o fetiţă de zece ani care a venit din satul Cumpărătura.

Mesele credincioşilor sunt asigurate de mănăstire, care oferă pachete cu mâncare de trei ori pe zi. „Suntem aici pentru a oferi primul ajutor celor care au nevoie. Anul acesta ne aşteptăm la mai mulţi oameni de cât anul trecut. Putem oferi apă şi ceai cald credincioşilor din curtea mănăstirii”, a declarat Ana Maria Coca, voluntară la Crucea Roşie. Vor rămâne în incinta lăcaşului până joi când va avea loc procesiunea Sfintei Racle pe străzile oraşului. (Iulia Tomuţ)

Top articole

Partenerii noștri