Grefierii de la Iaşi protează împotriva salariilor neunitare din sistem
0
Peste 100 de grefieri din Iaşi protestează în cursul zilei de luni, 30 ianuarie, în cadrul unei acţiuni comune ce are loc în mai multe oraşe din ţară.
Grefierii sunt nemulţumiţi de modul în care le sunt calculate salariile, spun în mod inechitabil, şi susţin că vor continua protestele până ce revendicările le vor fi rezolvate. Un protest similar a avut loc şi săptămâna trecut, la toate cele trei instanţe din municipiul Iaşi.
„Protestul are în vedere o indignare legată de faptul că, în urma discuţiilor purtate de asociaţiile noastre profesionale şi de organizaţiile noastre sindicale cu Ministerul, nu s-a ajuns la un numitor comun în ceea ce priveşte nivelul de salarizare. E vorba de de aplicarea ordonanţelor de guvern care prevăd înlăturarea inechităţilor din sistem, a faptului că salariile sunt diferenţiate în justiţie şi avem în vedere valoarea de referinţă sectorială care se înmulţeşte cu coeficienţi diferiţi, în funcţie de clasă, grad, treaptă, funcţie deţinută. Dar valoarea de referinţă sectorială ar trebui să fie egală pentru toţi”, spunea Lăcrămioara Rusu, grefier la Curtea de Apel Iaşi, în timpul protestului anterior.