Gerul reduce cota de gaz de la CET şi îi pune la adăpost pe angajaţii Primăriei Iaşi
0Şefii oraşului au luat o serie de măsuri pentru a face faţă gerului cumplit care va dura la Iaşi până la sfârşitul săptămânii.
Oficialii Primăriei au redus cota de gaz de la CET şi au ales să ardă mai mult cărbune în loc. În acest timp, livrările de combustibil continuă în aceste zile pentru a suplimenta consumul ridicat de agent termic din această perioadă.
Gerul închide şcoli şi anulează târgul de produse tradiţionale de la Iaşi
„La CET nu avem probleme. Folosim mai puţin de jumătate din cota de gaz pe care o avem, adică 3.500 metri cubi pe oră. Mergem mult pe CET II. Ardem cam câte 1.500 de tone de cărbune pe zi. Cărbune se livrează în continuu. Şi azi era la descărcat o garnitură de 1.800 de tone", a declarat Mihai Chirica, directorul tehnic al Primăriei.
Măsuri anti-ger au fost luate şi pentru salariaţii de la Salubris şi Citadin. Muncitorii care îşi desfăşoară activitatea sub cerul liber nu vor avea voie să stea mai mult de trei ore şi vor primi câte un litru de ceai cald pe zi.
Ieşenii au îngheţat la minus 13 grade Celsius. Vezi cum s-au apărat de ger FOTOGALERIE
Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a fi la curent cu cele mai noi evenimente de la Iaşi!























































