Finanţare de până la 7 milioane de euro. Ce presupune proiectul care trebuie depus în următoarea lună
0
Reprezentanţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Iaşi au anunţat că proprietarii de terenuri agricole şi neagricole mai pot depune cereri de finanţare pentru „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite” până pe 31 martie.
Fonduri de până la 7 milioane de euro, pe proiect, se alocă printr-o schemă de ajutor de stat în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020. „Sprijinul financiar pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite se acordă deţinătorilor publici şi privaţi de terenuri agricole şi neagricole şi vizează plantaţiile forestiere realizate fie prin trupuri de pădure, fie prin perdele forestiere de protecţie“, au transmis oficialii APIA.
Practic, atât şefii administraţiilor publice din comune, oraşe şi municipii pot depune proiecte de finanţare, cât şi proprietarii privaţi, unde sunt incluse persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, societăţi comerciale, asociaţiile şi fundaţiile, dar şi alte persoane juridice de drept privat.
„Suprafaţa terenului propus pentru împădurire, în cazul realizării de trupuri de pădure trebuie să fie de cel puţin un hectar, iar suprafaţa compactă minimă împădurită să fie de cel puţin jumătate de ha. În cazul realizării de perdele forestiere de protecţie suprafaţa terenului propus pentru împădurire trebuie să fie de cel puţin jumătate de hectar, iar suprafaţa compactă minimă împădurită să fie de cel puţin 0,1 hectare“, au explicat reprezentanţii APIA.
Fondurile se alocă atât pentru elaborarea proiectului tehnic, înfiinţarea plantaţiei forestiere, dar şi pentru întreţinerea ei. Una dintre condiţii pentru acceptarea proiectului este ca terenul agricol eligibil destinat împăduririi să fi fost declarat la APIA în urmă cu cel puţin 2 ani. Totodată, lucrările de înfiinţare a plantaţiilor forestiere se vor realiza în maximum 2 ani de la data semnării contractului de finanţare. Mai multe informaţii puteţi obţine de la centrele regionale ale APIA.
Citeşte şi: