Filiera spirtului otrăvit. Pedepse uriașe pentru cei trei arabi care au omorât 17 români pentru un profit de 48.000 de lei

0
Publicat:

Cei trei arabi, care au vândut spirt contrafăcut în România, au fost condamnați pentru omor calificat și s-au ales cu pedepse uriașe. Aceștia au comercializat mii de sticle, în timpul pandemiei, iar produsul lor a omorât mai multe persoane.

Spirt SURSĂ Arhiva Adevărul
Spirt SURSĂ Arhiva Adevărul

Astfel, pedepsele pe care le-au primit aceștia însumează peste 65 de ani de închisoare. Cei doi iordanieni, tată și fiu, și un irakian, au reușit să vândă, în România, la începutul pandemiei de Covid19, un amestec de metanol, apă și vopsea de ouă. Pe data de 1 martie, Curtea de Apel Iași i-a condamnat definitiv pe cei trei, pentru omor calificat.

Au omorât 17 oameni cu otravă la sticlă, pentru doar 48.000 de lei

În luna aprilie a anului 2020, când în România era instituită starea de urgență, din cauza pandemiei de Covid19, cei trei arabi au pus pe picioare o afacere ilegală. Aceștia au umplut, în trei săptămâni, 8.256 de PET-uri de jumătate de litru, cu spirt contrafăcut, reușind să vândă 6.720 dintre ele. Astfel, au obținut 48.660 de lei din afacerea ilegală pe care au pus-o la cale.

În posesia a aproximativ 1.300 de recipiente a intrat și primăria comunei Plugari, din județul Iași. Produsele au fost împărțite localnicilor, cu ocazia Paștelui, iar acest lucru a provocat o adevărată tragedie. 

Mulți români au băut spirtul contrafăcut și au decedat. În comuna Plugari, șase persoane și-au pierdut viața din cauza celor trei arabi. În total, la nivel național, 17 români au murit după ce au băut spirtul cu metanol. Totodată, Judecătorii de la Tribunalul Iași susțin că situația putea fi mai gravă, dacă toate PET-urile erau vândute oamenilor. 

Cum era fabricat spirtul care a omorât 17 oameni

Inculpații le-au mărturisit anchetatorilor reţeta de fabricaţie:

„Puneam 50 de litri de alcool metilic şi 60-70 litri de apă într-un butoi, unde le amestecam, şi puneam trei pliculețe de vopsea de ouă de culoare albastră. Trei plicuri la un butoi de 200 litri, pentru a colora lichidul.

Se amesteca în butoi cu un băţ din lemn de aproximativ un metru. El umplea sticlele de la canea, iar eu puneam dopurile. Într-o zi, o picătură mi-a sărit în ochi şi m-a usturat toată ziua. Îmi sărea pe piele şi mi-a crăpat pielea de pe mâini. Totodată, în timp ce se fabrica spirtul, aveam o stare de rău, stăteam cu mască”, au precizat cei trei arabi.

În iunie anul trecut, Tribunalul Iaşi i-a condamnat pe Satar Dawoud la 22 de ani şi 9 luni de închisoare, pe tatăl lui, Zuhar Dawoud, la 22 de ani şi 6 luni de închisoare, iar pe Faud Ahmmed, la 20 de ani şi 6 luni de închisoare. Cei trei sunt obligaţi să le plătească rudelor celor 17 victime daune în valoare totală de 225.000 de euro. Decizia a fost reconfirmată pe 1 martie, de Curtea de Apel Iași.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite