Farmacista care s-a înscris voluntar în lupta cu Covid-19. Lucrează acum în prima linie, la Spitalul Militar Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul mare de cadre medicale infectate cu noul coronavirus creşte zilnic în România, iar lipsa personalului medical din spitale este din ce în ce mai evidentă. Motiv pentru care s-au făcut angajări în mai multe unităţi medicale. Printre cei angajaţi se numără şi Andreea Roşu, o farmacistă din judeţul Iaşi, care s-a dus în prima linie, la Spitalul Militar din Iaşi.

La Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Iacob Czihac” Iaşi, au avut loc angajări pe o perioadă deteminată de şase luni, pentru suplimentarea posturilor din sistemul medico-militar.

Printre cei care au ales să meargă în prima linie se numără şi Andreea Roşu, specialist farmacie clinică şi laborator farmaceutic, are 45 de ani şi este născută la Focşani.

Farmacista cu o experienţă de 20 de ani în domeniu luptă acum din prima linie alături de cadrele medicale de la Spitalul Militar din Iaşi, potrivit unei postări pe Facebook a Direcţiei Medicale a Ministerului Apărării Naţionale.

„Una dintre angajate este doamna Roşu Andreea, farmacist specialist farmacie clinică şi laborator farmaceutic, în vârstă de 45 de ani, născută în Focşani. Are o experienţă de 20 de ani ca farmacist comunitar / farmacist şef şi profesor în cadrul unei şcoli postliceale dar şi două specializări şi este convinsă că poate să îşi aducă contribuţia în oferirea unor servicii farmaceutice de calitate tuturor pacienţilor acestui spital şi în acelaşi timp să ofere echipei medicale orice informaţie legată de medicamente la solicitarea acestora”, se arată în postare. 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite