Concurenţă mare printre francezii care vor să studieze Medicina la Iaşi. Motivele care-i aduc pe studenţi în România
0Anul acesta, un număr record de tineri francezi s-au înscris la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi.
Concurenţă mare între francezi la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” (UMF) din Iaşi. Unitatea de învăţământ universitar a finalizat procesul de înscriere pentru examenul de admitere care va avea loc fizic pe 25 iulie.
Spre deosebire însă de alţi ani, o surpriză s-a înregistrat la admiterea străinilor proveniţi din Franţa pe locurile cu taxă, unde sunt patru studenţi pe un loc la liniile de predare în limba franceză.
Potrivit reprezentanţilor UMF Iaşi, faţă de anul trecut, când au fost 253 de candidaţi, anul acesta sunt 736 de dosare depuse.
Creşterea este cu atât mai interesantă cu cât anul acesta, pe baza unei înţelegeri între toate cele şase universităţi de profil la nivel naţional, taxa pentru locurile cu taxă în valută a crescut de la 5.000 de euro la 7.500 de euro. Numărul de locuri a rămas acelaşi.
„La străini, în acest an am crescut taxa de înscriere de la 5.000 de euro/an la 7.500 euro/an. Era momentul să creştem, toate universităţile de Medicină şi Farmacie din ţară am avut o înţelegere între noi şi toţi au aceeaşi taxă. Chiar şi în aceste condiţii remarcăm un interes crescut al candidaţilor pentru studii în limba franceză. Astfel că la Medicină Generală avem o concurenţă de 4,22/loc, iar la Medicină Dentară, de 3,42/loc. La limba engleză la Medicină Generală avem 1,1 candidaţi pe loc, iar la Dentară avem 0,83/loc”, a explicat Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iaşi.
Numărul record se explică prin faptul că în România taxele sunt mai mici decât cele pe care le-ar plăti la universităţile de la ei din ţară, chiar dacă vorbim de o taxă de 7.500 de euro pe an.
Admiterea în România este mai uşoară
Un alt aspect este faptul că admiterea la facultăţile de medicină şi farmacie din România este mai uşoară decât în alte state membre UE, iar astfel studenţii au şanse mai mari să ocupe un loc. Sunt în total doar la Universitatea de Farmacie şi Medicină din Iaşi, 630 de locuri rezervate studenţilor din străinătate - 200 de locuri la medicină generală în limba engleză şi 150 la medicină generală în franceză.
De asemenea, studenţii străini spun că în universităţile din România pot face practică încă din primii ani de facultate. „În România facem practică încă din primul an, ni se spune <ok, fă asta, e ok, încearcă>. Acasă nu ţi se permite, până în anul 3 nu ai voie să atingi pacientul, doar învăţăm”, explică Kaur Pundrik, studentă la UMF Iaşi.
Nutriţia şi Dietetica, specializarea cea mai căutată
Dintre programele de studiu de licenţă în limba română de la UMF Iaşi, cea mai mare concurenţă la examenul de admitere este înregistrată la Nutriţie şi Dietetică, urmată de Facultatea de Asistenţă Medicină Generală, Facultatea de Medicină Generală şi Facultatea de Medicină Dentară. Cele mai puţine înscrieri pentru susţinerea examenului de admitere au fost înregistrate, ca şi în anii trecuţi, la Facultatea de Farmacie.
„O problemă avem la Farmacie, dar şi la nivel naţional există un trend descendent, avem un procent de 0,5/loc. La Bioinginerie Medicală sunt 1,18 candidaţi pe loc, iar la Balneofiziokinetoterapie - 1,76 pe loc”, a adăugat Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iaşi.
La calculul mediei finale în vederea clasificării contează în proporţie de 90% nota obţinută la testul grilă şi 10% media la examenul de bacalaureat.