Concurs „pe şest“ organizat de Primăria Iaşi: şoferul lui Nichita a ajuns pe nesimţite şef într-o instituţie subordonată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una dintre firmele subordonate Primăriei Iaşi a organizat, zilele trecute, un concurs obscur de numire a membrilor din Consiliul de Administraţie. Doi membri PSD şi fostul şofer personal al primarului Gheorghe Nichita au fost admişi.

Dubiosul concurs a avut loc în perioada 21-23 iulie, promovarea acestuia fiind cvasi-inexistentă. Deşi legea prevede ca anunţul de participare la concurs trebuie publicat în două cotidiene de profil economic/financiar cu acoperire naţională, municipalitatea ieşeană nu a respectat acest criteriu.

Întâmplător sau nu, dosare pentru numirea în funcţia de membru al Consiliului de Administraţie la SC Servicii Publice SA au depus cinci persoane, printre care doi membri PSD, doi apropiaţi ai administraţiei Gheorghe Nichita, precum şi fostul şofer personal al acestuia.

Persoanele care vor lua decizii la firma ce se ocupă cu spaţiile verzi din Iaşi sunt:

  • Laurenţiu Ivan – fost director tehnic executiv la Primăria Iaşi, numit recent, printr-o mutare dubioasă director la Servicii Publice;
  • Luminiţa Sălceanu – fostă şefă a Servicii Publice SA, retrogradată în funcţia de director adjunct al Servicii Publice după izbucnirea scandalului marcării copacilor din Parcul Expoziţiei
  • Mihai Mititiuc – profesor universitar, membru PSD
  • Ion Huţanu – membru PSD
  • Eugen-Costică Chişcă (foto dreapta, sursă: BZI)- şef Serviciu Administrativ în Primăria Iaşi, fost şofer personal al primarului Gheorghe Nichita.


Reacţii

Reporterul “Adevărul” a luat legătura în cursul zilei de joi, 24 iulie, cu purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi, Sebastian Buraga.

Acesta a refuzat, încălcându-şi sarcinile de serviciu, să ofere informaţii publice despre acest caz.

În replică, consilierul local Marius Dangă, reprezentant al grupului PNL Iaşi, a reclamat în cadrul unei conferinţe de presă modul în care s-a desfăşurat concursul de la Servicii Publice SA: “Avem în Consiliul de Administraţie doar angajaţi sau membri PSD, care nu vor deranja Primăria niciodată pentru a cere, de exemplu, datoria pe care Primăria o are către această societate. Ei nu vor pune niciodată presiune pe Primărie."

Dangă a menţionat că remuneraţia membrilor din Consiliul de Administraţie de la Servicii Publice ar fi de "10 milioane de lei (n.r. 1.000 de lei) pentru o oră de ", referindu-se la şedinţele lunare ale CA.

Context

SC Servicii Publice SA, firmă controlată de municipalitatea ieşeană, a intrat în vizorul opiniei publice urmare a scandalului tăierii teilor de pe Bulevardul Ştefan cel Mare, din luna februarie a anului trecut. Prin intermediul acestei societăţi, autorităţile locale ieşene au schimbat teii cu salcâmi japonezi pitici. Afacerea propriu-zisă, una foarte controversată, s-a derulat prin intermediul unei firme de apartament specializată în vânzarea hainelor, aşa cum reiese dintr-o anchetă realizată de reporterii “Adevărul”.

După izbucnirea scandalului marcării teilor din Parcul Expoziţiei, primarul Gheorghe Nichita a încercat, formal, să găsească vinovaţi. Victimă a căzut directoarea Luminiţa Sălceanu, care a fost retrogradată în funcţia de director adjunct.

image

Citeşte şi:

Tabloul masacrului ecologic de la Iaşi. Un plan găunos, înţesat cu minciuni, 500 de tei ucişi fără remuşcări şi tunul imobiliar

Măcelarii teilor din Iaşi lovesc din nou. Sute de arbori sănătoşi, marcaţi pentru tăiere. Ieşenii au notificat Parchetul şi Garda de Mediu şi pregătesc proteste

O furtună violentă a rupt trei arbori la Iaşi. Şefii primăriei s-au grăbit să anunţe "dezastrul", pentru a abate atenţia de la masacrul ecologic pregătit în Copou

FOTO Masacrul teilor din Iaşi: episodul Copou. Cum sunt mutilaţi arborii-simbol din cel mai renumit cartier al oraşului

Lecţie de botanică pentru măcelarii teilor din Iaşi: „Este colosal de mult să tai 800 de copaci într-un an. Ăsta e un masacru”

Şi cu teii tăiaţi şi cu banii luaţi. Primăria Iaşi a primit o amendă de 60.000 de lei, achitabilă din bani publici, pentru că a tăiat ilegal arborii din centrul oraşului

Numărul "avocaţilor" teilor puşi la pământ în centrul Iaşiului creşte. Şefii Primăriei refuză dezbaterea publică

Toţi teii de pe cel mai important bulevard al Iaşiului sunt puşi la pământ de muncitorii primăriei


 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite