Comemorarea eroilor de la SMURD Iaşi. Familiile şi colegii celor patru salvatori  prăbuşiţi în Republica Moldova aduc un omagiu echipajului căzut la datorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Slujbele de pomenire pentru cei patru membri ai echipajului vor fi pomeniţi în cimitirele în care sunt înmomântaţi FOTO Arhivă
Slujbele de pomenire pentru cei patru membri ai echipajului vor fi pomeniţi în cimitirele în care sunt înmomântaţi FOTO Arhivă

Cei patru eroi SMURD de la Iaşi care şi-au pierdut viaţa joi, 2 iunie, într-un accident aviatic petrecut pe teritoriul Republicii Moldova, vor fi comemoraţi sâmbătă, 9 iulie. Familiile şi apropiaţii celor patru salvatori vor organiza slujbele de pomenire de 40 de zile în cimitirele în care aceştia sunt înmormântaţi.

Cei patru membri ai echipajului de pe elicopterul EC 135, cu număr de înmatriculare 347, care s-a prăbuşit joi, 2 iunie, Republica Moldova vor fi pomeniţi mâine, 9 iulie.

Slujbele de patruzeci de zile în memoria celor patru membri ai echipajului vor fi organizate în cimitirile în care aceştia sunt înmormântaţi

Astfel, pentru medicul de urgenţă Mihaela Dumea slujba va fi organizată la Cimitirul „Buna Vestire” din Iaşi. Pentru asistentul medical Gabriel Sandu şi pentru pilotului comandor Doru Gavril slujbele vor fi organizate la Cimitirul „Sf. Petru şi Pavel“, iar pentru copilotul comandor Voicu Şocae, ceremonia religioasă se va organiza la Bacău.

Potrivit reprezentanţilor UPU-SMURD, o parte dintre colegii din Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) de la Spitalul „Sfântul Spiridon” vor participa la slujbele de pomenire organizate în memoria celor patru eroi.

Medicul Mihaela Dumea, asistentul medical Gabriel Sandu, pilotul comandor Doru Gavril şi copilotul comandor Voicu Şocae şi-au pierdut viaţa după ce elicopterul SMURD în care se aflau s-a prăbuşit în apropierea localităţii Haragâş, din Republica Moldova.

Echipajul se afla într-o misiune de salvare şi intenţiona să transporte pe cale aeriană o bolnavă către Chişinău. Pe fondul unor schimbări meteorologice, aparatul de zbor s-a prăbuşit şi a luat foc, cei patru salvatori nemaiputând fi salvaţi. După accidentul din Republica Moldova, Iaşul nu mai efectuează intervenţii medicale pe cale aeriană decât în situaţii excepţionale.

Citeşte şi:


Elicopter SMURD prăbuşit. Toţi cei patru membri ai echipajului au murit

FOTO Mărturiile colegilor cadrelor medicale care au murit după prăbuşirea elicopterului SMURD Iaşi: „Ne-am văzut dimineaţă, la cafea, erau plini de viaţă”

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite