Bărbat ajuns în stare gravă la spital după ce a luat timp de un an medicamente ca să se protejeze de COVID-19
0Bărbatul a luat pastilele fără recomandare medicală, aşa credea că se protejează de infectarea cu SARS-CoV-2. Medicii spun că pacientul riscă să nu-şi recupereze niciodată funcţia renală şi să rămână dependent de dializă.
Un bărbat din judeţul Neamţ a ajuns în stare gravă, cu insuficienţă renală, la Spitalul Clinic „Dr. C. I.Parhon” din Iaşi, după ce a luat, timp de un an, pastile antiinflamatorii să se protejeze de coronavirus.
Medicii spun că pacientul în vârstă de 52 de ani riscă să nu-şi recupereze niciodată funcţia renală şi să rămână dependent de dializă.
Potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului din Iaşi, Ionuţ Nistor, bărbatul a luat timp de aproape un an paracetamol şi algocalmin, fără recomandare medicală. Aşa spera să se protejează de infectarea cu SARS-CoV-2.
„Din păcate, vedem şi efectele adverse ale unui tratament luat după ureche. Acest tratament nu a fost niciodată pe lista posibilităţilor de prevenţie anti-COVID. Au fost alte medicamente, ulterior şi acelea dovedite ineficiente
Din păcate, nu există niciun medicament care să ne protejeze de infecţie şi în general, orice medicament am lua, este bine ca măcar cu medicul de familie să discutăm, cu medicul curant, tocmai pentru a ne asigura că nu ne expunem la un risc mai mare încercând să prevenim”, a explicat Ionuţ Nistor, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic „Dr. C. I. Parhon” Iaşi.
La începutul acestui an, automedicaţia cu paracetamol a dus la moartea unui bărbat din Botoşani, care a încercat să se trateze singur, acasă, de COVID-19. După o supradoză cu paracetamol, ficatul său a cedat, iar medicii nu l-au mai putut salva.
Vă recomandăm să citiţi şi: