Ambasadorul SUA conferenţiază la Iaşi pe tema democraţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
klemm

Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, va conferenţia la Universitatea „Al. I. Cuza“ vineri, 7 decembrie, de la ora 10.00. Acesta a fost invitat să ia parte la Conferinţa internaţională de ştiinţe politice anuală organizată de Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice sub denumirea „Dezvoltare Internaţională şi Democratizare“.

Conferinţa a ajuns la cea de-a şaptea ediţie şi are grup ţintă studenţi, masteranzi, doctoranzi, cercetători, specialişti în ştiinţe politice, relaţii internaţionale şi studii europene, cât şi sociologie, istorie, studii culturale, jurnalism, antropologie politică, geografie socială sau politică. 

Conferinţa încurajează schimbul de idei şi teme interdisciplinare între participanţi prin contribuţii noi, studii şi abordări teoretice. 

Formatul evenimentului va cuprinde două secţiuni distincte dedicate atât studenţilor şi masteranzilor. 

„Vor fi aprofundate temele şi preocupările puse în discuţie de către doctoranzi, post-doctoranzi, cercetători, specialişti sau cadre didactice“, au precizat organizatorii. 

Evenimentul va avea loc în Aula Magna „Mihai Eminescu“ de la UAIC, ambasadorul fiind recomandat ca fiind membru al Serviciului Extern din cadrul Departamentului de Stat al SUA, absolvent al Universităţii Stanford, SUA, al unui program de master în domeniul politicilor de dezvoltare internaţională, licenţa finalizând-o la Universitatea Indiana.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite